Iasi, Romania
victor@thebigidea.ro

THE BIG IDEA

All you touch and all you see is all your life will ever be

A bit on the dark side

Mai mult ca orice, mahneste profunzimea incorectitudinii, o grotesca ipocrizie a unui “o sa fie bine” și cum principii, declarații și atitudini se schimba: trestii bătute de vânt. Privind de la distanta, la scara mai mare, soarta face același lucru, malaxand la nesfârșit oameni și visuri. Uitându-te afara, zi după zi, vezi oamenii ca niște efemeride învârtindu-se absurd în jurul unei bile de foc.

Pace

E o lume plina de eroi care doar au razbit. Iubit, trudit, faurit. Si gresit. O lume brodata de incertitudini, despartiri, regrete, descoperiri si invataminte. Ceva ce aduce obscen de mult cu un haos, iar tu esti chemat sa-i ordonezi sensul. Ca si tine, in jurul tau, fiinte deprinzand arta de a fi oameni, pe un drum nesigur si fara harta care sa te ghideze inspre negocierea unei paci, fie doar si cu tine.

On top of the world

Cerul e de un albastru profund și sclipitor la 3550 de metri, iar urcarea cu telecabină pana la aceasta altitudine pare o ușoară fraudare: sau poate o fi normal ca, uneori, sa obții reușite cu un efort mai mic și n-ar trebui sa te simți vinovat pentru asta?

Nu cel din urma

07.10.2020 Garachico, Tenerife Se apropie ora penultimului apus în insula, cel puțin pe moment. Suna ciudat, nu? Suntem obișnuiți ca ultimul sa fie cel special, nu e loc de locuri secunde, de lucruri care aproape s-au întâmplat sau de jumătăți de reușite.  Știm deja, cei mai apreciați oameni sunt cei morți, iar cei mai vizitați …

Ain’t this the sweetest thing?

E aproape ora 10 și liniștea din jur e clătinata doar de valurile care se sparg ritmic de mal. Sahara e la 300 de kilometri, iar Europa e încă și mai departe. De aici, Insulele Capului Verde par tentant de accesibile. Ești în insula eternei primăveri, ceea ce, asemeni unei melodii de trista amintire (știți voi, aia cu tenerifeeee, cantat lasciv), indica un exotism incitant.
“Cine merge în Tenerife s-a ajuns”, credeai in urma cu ani, iar acum o vacanta aici e perfect accesibila, pare chiar naturala. Cum perspectivele se schimba cu trecerea anilor. Asemenea valurilor, pare-se ca vei răzbi din ce în ce mai departe.
În aer e un miros de iarba (da, de aia, puritanilor!), pentru a doua seara consecutiv, semn ca în apartamentul de lângă exista o provizie demna de o gradina botanica. În depărtare, doi oameni își intiparesc vremelnic pașii în nisipul plajei.

In zbor spre Lisabona

E un deliciu indescriptibil, sa incepi a scrie, starnit de o idee care ti se agata de minte ca un scaiete indaratnic. Incepi sa scarpini gandurile si, aproape niciodata, nu stii incotro te vor duce. O poezie americana inspira un muzician/mistic/filosof britanic sa scrie o melodie despre dorinta nebuna de a avea inima franta in …

Almost 5 years time

Poate nu e nevoie ca cineva sa salveze pe cineva, poate suntem doar noi eroii si raufacatorii nostri, durerea si iarba de leac. Poate printul (sau printesa, cum spunea un mesaj vazut candva pe o silieta atat de similara) se salveaza singur(a). Poate asa sunt facute lucrurile, iar sarutul asteptat pentru trezirea din impietrire e doar o mica doza de intelegere si acceptare pe care sa ti-o administrezi singur, ca un vaccin revolutionar care alunga o boala handicapanta si, ca prin minune, sufletul incepe sa ti se miste ca odinioara.

They’ll want their money back…

Pentru prima data dupa multa vreme, intr-un an parca in mod special haotic, ceea ce se numeste in mod obisnuit o zi “a mea” m-a prins intre hotarele tarii. Departe de avalansa de urari de “la multi ani” trase la indigo pe care ti-o ofera Facebook-ul (pe care l-am dezactivat in urma cu cateva luni). Lucrand, la fel ca in mai oricare zi de vineri. Un moment in care, printre picaturi, sa te bucuri de momente frumoase, urari sincere si, mai presus de toate, un profund abandon al nevoii de a te simti cumva special fie si pentru o zi in an si doar a te simti. Special. Absolut neimportant. O farama de praf intr-o clepsidra care curge spre nicaieri. Absurditatea ideii de a avea o zi a ta iti pune un zambet pe fata.

Metropol Parasol Sevilla

…for some small change

O mana invizibila parca te tine locului astazi, iar maine e mereu terenul unei himere ce ia forma reusitei. Cu totii ne intrebam: douazeci de ani mai tarziu, unde vom fi? Care din imaginile pe care le proiectam despre noi se vor adeveri si care va fi realitatea care, asemeni celei de azi pe care n-o intrezaream acum zece ani, ne va lua prin surprindere?

Zumzet in musuroi

Privind de pe deal, vezi cum orasul se schimba in fata ta. Mahalalele vechi,insirate de-a lungul unui rau pipernicit lasa loc turnurilor, sediilor de sticla si otel si unor vile iesite parca din pixul unui cubist ratat. E un asfintit caldut si ploile din zilele trecute mai pastreaza in aer o bruma de racoare. Pasi …