Iasi, Romania
victor@thebigidea.ro

Sa scriem negru pe alb

All you touch and all you see is all your life will ever be

Sa scriem negru pe alb

Am mai scris si in trecut (de fapt, acum 10 ani) despre cat de ipocriti suntem, mai ales in raport cu discriminarea rasiala si ca aceasta e mult mai adanc inradacinata decat ar vrea apostolii corectitudinii politice sa recunoasca. Zilele trecuta, in lipsa de alte drame inventate la care sa se oripileze ca la comanda, vreo jumatate din presa de pe glob i-a aplicat lovituri (de pedeapsa, de la 11 metri) unui arbitru roman absolut mediocru si oarecum instabil psihic, pe numele lui Sebastian Coltescu. Inteleg ca omul a avut destule incercari de-a lungul timpului si e de apreciat ca a razbit peste ele, in masura in care a putut, insa acum e o pura victima a unei exprimari poate neghioabe, poate insensibile, dar cu certitudine nu rasiste. Black Lives Matter, in mod ironic, foloseste in titlu echivalentul in engleza al cuvantului folosit de Coltescu.

Asa cum au spus multi inainte, a identifica oameni pe baza unor trasaturi fizice (ala negru, ala gras, ala mustacios) nu e cel mai sensibil si grijuliu lucru de facut, insa e o scurtatura care se practica in comunicarea din toate limbile, mai ales atunci cand ceva trebuie transmis repede, nu cu multe detalii. Nu o sa evoc toate melodiile in care auzim ca “nigga” face X sau Y, desi ar fi un exemplu bun de cum un cuvant cu potential rasist e folosit fara nicio urma de rasism. Ce o sa fac insa, e sa arat cat de natural e sa identifici o persoana pe baza celei mai evidente trasaturi contrastante fata de cei din jur (vad ca pe banca turcilor, langa Webo, erau numai jucatori si oficiali de culoare…alba). Similar, daca erau plina de oameni fara par pe fata iar Webo ar fi fost singurul cu barba, replica ar fi devenit cu usurinta “da-i rosu lu ala cu barba”, daca ar fi fost singurul blond intre bruneti, s-ar fi spus “da-i galben celui balan” etc. De aici si pana la istericalele preocupate vazute, e cale lunga.

Un cuvant de ocara si pentru execrabilii conducatori romani. Ministrii s-au intrecut in adoptarea pozitiei ghiocelului si au facut exact ce nu ti-ai dori de la niste oficiali ai tarii tale: nu au judecat cu propriile minti (de la Aurescu chiar as fi avut pretentii) si s-au lasat dusi de valul urii viscerale, fara a incerca sa inteleaga si sa explice cum, in limba noastra, exprimarea avuta nu are nicio conotatie discriminatorie, ci doar o functie indicativa.

Intregul incident arata cat de fragili si isterici am devenit ca populatie, incapabili sa ne imaginam si alte realitati decat cele din propriul creieras ingust, dreptul de a ne irita din nimic devenind un simbol al emanciparii, o falsa emblema a importantei individuale.

Piere Webo a cazut prada propriului cliseu rasial din “schema” lui existentiala si, in febra momentului, nu si-a putut inchipui ca intr-o alta limba, un cuvant poate avea un inteles mult mai benign decat cel cu care e obisnuit. Daca era indrituit sa se simta lezat, daca a fost discriminat in trecut, nu stiu. Stiu insa ca reactia a fost absurda si cliseica. Printre victimele sclaviei si ale macelurilor descreierate poate s-au aflat stramosi de-ai lui, dar nici el si nici Neymar sau alti scandalagii nu au trecut spasiti pragul regelui Leopold si, daca ar avea un motiv sa fie suparati, unor personaje ca odiosul rege-dictator belgian ar trebui sa le poarte pica.

Comunicarea in sine e o arta grea, iar diferentele culturale si alte bariere in transmiterea si receptionarea mesajului ar trebui sa duca natural la acceptarea ideii ca unele mesaje pot fi receptionate negativ, fara ca emitatorul sa fi avut intentia vreunei jigniri sau vreun gand rau. Asta, in sine, ar fi o invitatie la toleranta, toleranta care ar ajuta cu certitudine mai mult la pansarea unor rani istorice cauzate de secole de opresiune. Reactiile stangiste, de panselute iritate, fac ca orice actiune fac sa apara o reactiune de directie opusa: reaparitia miscarilor de extrema dreapta, ultranationaliste, fundamentate pe ura tuturor care nu corespund unor criterii arbitrare. Astfel, in loc sa interiorizam inteleptele sfaturi “we’re only one human race” si “we’re one, but we’re not the same, we get to carry each other” si sa acceptam pe alocuri si exprimari neinspirate, suntem martorii unei cruciade a ipocriziei preocupate. Avem cuvinte tabu si tendinte de extremizare, puse toate in slujba unei false corectitudini universale. A avea un sistem comunicational care sa nu lezeze sentimentele nimanui, niciodata, e o idee demna de o distopie apocaliptica.

Am lucrat pana de curand intr-o companie de trista amintire, unde nu rar angajatii erau invatati sa foloseasca expresia “colegii nostri din India” in loc de mult mai directul “indienii”. Sa ne intelegem: colegii in cauza isi aveau sediul in varii orase din India si erau, in mod evident, locuitori nativi ai acelei tari. Asa cum cetatenii din Turcia se numesc turci, cei din India se numesc…indieni. Dar “inteleptii” in cauza au gasit de cuvinta sa modeleze ambalajul in loc sa faca pasi reali in a explica diferentele culturale si a-i face pe unii sa lucreze intr-un mod cu adevarat empatic cu ceilalti. Nu e de mirare ca, pe la colturi, buzunare de ura mocnesc, intr-o lume in care in unele tari trebuie sa te gandesti de 2 ori daca sa-i deschizi usa unei femei, pentru a nu fi acuzat de sexism si discriminare.

Dintre glumele aparute dupa incidentul din Champion’s League, mai sarate sau mai nesarate, una mi s-a parut cu adevarat potrivita: tuturor puritanilor de la UEFA si celor care s-au aratat iritati de cuvantul ales de Coltescu, ar trebui sa li se exemplifice vizual cum acelasi cuvant poate avea semnificatii diferite in limbi diferite, rugand un croat si un roman sa le arate fiecare, scuzati, Pula.

…..

P.S. ma bucur ca nu am vazut glume macabre facute pe acest subiect, mi-ar fi fost foarte greu sa denumesc acel tip de umor altfel decat un umor…ei bine, negru!

 

No Comments

Add your comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.