A ajunge din Iasi in inima Barcelonei, in anul de gratie 2015, inseamna a experimenta o prea putin placuta ilustrare a principiului lui Pareto in transporturi: 80% din timp se pierde strabatand doar 20% din distanta!
Asa se face ca, in seara zilei de 19 septembrie am plecat spre directia Aeroport Otopeni cu autocarul Teisa si am ajuns in Bucuresti in jurul prea matinalei ore 4. In caz ca m-ar fi lovit amnezia retrograda, nicio grija: cum aveam biletele de avion pe contul de gmail, simpaticul Google a avut grija sa-mi adauge zborul in calendar si sa-mi arate si pe Google Maps ca am un zbor rezervat de la Otopeni in ziua urmatoare. Surprize surprize, cate stie Google despre tine
N-o sa insist mult nici asupra maretul aeroport Otopeni, a carui zona de asteptare seamana cu o gara, in care am mai privit timpul cum trece inca vreo cateva ore.
Zborul in sine, desi dureaza aproape 3,5 ore, iti ofera cateva privelisti interesante, dintre care coasta sudica a Frantei si apropierea de tarmul spaniol sunt demne de cadre mai bune decat cel de mai jos.
Apropierea de destinatie iti ofera peisaje frumoase de la inaltime
Si, dupa mai bine de 24 de ore de la ultima impreunare de durata a genelor am ajuns in Barcelona!
Aeroportul El Prat este prima imensitate din Barcelona cu care te intalnesti: cu marele ajutor al celui mai recent si mare terminal (denumit, “perfect logic” T1) care masoara peste jumatate de kilometru patrat, 37,5 milioane de pasageri vin si pleaca anual de aici. Nu e foarte dificil sa-ti prinzi urechile in incercarea de a ajunge in centrul orasului, iar cand ai si doua valize care cantaresc impreuna cat un om mai mic, ajutorul primit a fost nepretuit!
Exista mai multe variante de a ajunge cam oriunde doresti, dar sansele de a face asta fara a fi obligat sa schimbi mijloace de transport in comun si/sau sa mergi distante nu tocmai mici cu valiza dupa tine, coborand sau urcand scari sunt destul de mici. Avertizare de bodybuilding neintentionat.
Pentru aproape doua saptamani, casa noastra s-a gasit in dragutul, verdele si mai ales inclinatul cartierul El Guinardó: distanta de la statia de metrou El Guinardó – Hospital de Sant Pau pana “acasa”, desi nu mai mare de 400 de metri, iti ofera o ascensiune de la 75 de metri (cota la statia de metrou) pana la 110, reiesind o frumoasa rampa cu inclinatia de aproape 9%. Se adauga bagaje si nesomn. Se scoate sufletul
Si mai departe de aici, panta continua sa fie pronuntata (ba chiar foarte pronuntata), unul dintre cele mai frumoase (daca nu cel mai!) puncte de belvedere din Barcelona fiind plasat la vreo jumatate de kilometru, dar si vreo 150 de metri mai sus. Dar despre asta, intr-un alt episod.
Grijulii la calitatea traiului localnicilor, Pimaria din Barcelona a dotat aceasta zona cu o serie de trei seturi de scari rulante si, atentie, un “lift” care urca in unghi coama dealului, ca cele pe care le vedeti la competitiile de sarituri cu skiurile. Evident, niciun conational de culoare mai sobra nu se gaseste sa strice sau murdareasca investitiile facute. Sa fie bunul simt si spiritul civic? Sa conteze faptul ca zona este supravegheata video? Probabil cate un pic din toate. Rezultatul, insa, e ca ti se face rusine numai sa te gandesti ca ai putea strica ceva sau ca ai putea arunca gunoi sau lipi guma pe acolo…
Brutal contact cu civilizatia. Lipsa “faunei comunitare” (am numit aici maidanezii) si colectarea selectiva a deseurilor dusa la nivel de religie au fost celelalte constatari entuziasmante ale primei zile. V-as pune o poza cu un Grivei din Barcelona, gata sa muste un postas sau un cersetor…dar n-am gasit.
Asadar, ajunsi la destinatie, dupa mai bine de 14 ore de drum (dintre care vreo 10 petrecute in Romania…), dupa o prima masa pe taram spaniol (si fac eforturi serioase sa nu le multumesc Ancai si lui Jose la fiecare doua randuri pentru cate ne-au oferit pe parcursul vacantei noastre…asa ca le mai multumesc o data acum cat pentru toate randurile de mai sus si mai jos), a venit si oboseala. Dar nu e timp de odihna cand sunt atat de multe locuri de vazut si atat de putin timp. Asa ca am inceput cu Park Güell, aflat la ceea ce englezii numesc “walking distance”.
Drumul te poarta pe langa cladiri cu arhitectura superba, una si una, toate decorate cu omniprezentul steag catalan, pe strazi povarnite si prin zone ingrijite.
Desi mare parte din oras pare a fi fost trasata cu rigla si echerul, sistematizarea nu s-a aplicat si cladirilor. Bijuteriile arhitectonice sunt peste tot!
Park Güell e rezultatul asocierii dintre banii si istetimea lui Eusebí Güell, industrias (sau, cum se zice mai nou, antreprenor) vestit la inceputul secolului trecut si Antoní Gaudí, unul dintre cei mai celebri arhitecti din istorie – pana si eu am auzit de el
Exista o zona publica, accesibila fara taxa si o zona monumentala (si la propriu si la figurat), pentru accesarea careia se platesc 7 euro.
Zona din Park Guell accesibila fara taxa este deosebita, dar ii lipseste spectaculozitatea celei platite. Oricum, ofera niste peisaje dragute si o relaxanta plimbare.
Desi reprezinta nici 8% din suprafata intregului complex, zona “cu taxa” e fara indoiala cea mai spectaculoasa si cautata, aproape toate din rezultatele cautarii pe Google cu privire la Park Güell fiind cu imagini de acolo. Pregatiti-va insa dictionarul de neologisme: cozile destul de apreciabile si, valurile de oameni care parca au ca unic scop ruinarea oricarei poze te vor face sa iei in calcul evocarea unei mame a turismului de masa atunci cand incerci sa surprinzi un cadru, oricare ar fi el. Despre ponturi pentru amatorii de fotografie o sa scriu separat, insa pe moment voi spune ca, daca de oameni nu puteti scapa, incercati sa surprindeti unghiuri mai putin obisnuite.
Soparla lui Gaudí intr-o perspectiva aparte. Cu putin efort se pot scoate si oamenii din ea. In realitate, probabil doar o alarma terorista ar putea face asta (nu ca as sugera o asemenea abordare, insa!).
Aflati acolo, nu cadeti in ispita cadrului perfect ci bucurati-va la maxim de experienta vizuala. Miile de bucatele de gresie colorata sunt o adevarata minune, iar in asezarea lor puteti ghici o puzderie de motive, de la cele florale, cele mai banale, la cele amintind de vietuitoare marine sau religioase.
Mozaicul multicolor te priveste de peste tot. Priveste-l si tu pe el, e unic!
Ajunsi pe terasa principala a parcului, de unde puteti admira o buna parte a orasului, lasati-va captivati de miile de modele si culori pe care vi le dezvaluie mozaicul bancii principale, inspirata de forma dragonilor din povesti. In ciuda sutelor de oameni care roiesc in jur, cand te asezi pe banca de piatra si privesti in zare spre Mediterana, care e o pata albastra si distanta, te cuprinde o relaxare placuta.
Banca de piatra, decorata cu o migala supraomeneasca, te invita sa te asezi, uitand de toate grijile altor momente si locuri.
E greu sa gasesti doua alaturari identice. Privind modelele ce ti se insira in fata ochilor, te simti ca in fata unui nesfarsit catalog Rorschach: imaginatia fiecaruia e limita a ceea ce se poate citi in opera catalanului.
Parcul imaginat de Gaudí e plin de culori, forme si intelesuri ascunse. Cate perechi de ochi, atatea interpretari.
Dupa ce ne-am saturat de betia de culori si forme, iar soarele se pregatea de acum sa apuna,ne-am indreptat spre iesire, admirand modul in care spirala aleii, sustinute de coloanele cu o forma bizara, iti ofera ocazii de a-ti exersa abilitatile fotografice.
Uneori, pur si simplu, trebuie sa faci poza de manual!
Privind in urma la oamenii care se itesc de peste tot, e usor de inteles de ce orice speranta de a prinde o poza “doar pentru tine” e o utopie.
Chiar si inainte de ora inchiderii, in Park Guell sunt oameni peste tot.
Plimbarea spre casa in ultimele raze de soare ale zilei pe strada Avinguda de la Mare de Déu de Montserrat (pana iti citeste GPS-ul denumirea strazii, ratezi intersectia) iti da ocazia sa admiri de la inaltime unul dintre cele mai frumoase orase din Europa.
Din toate cladirile din Barcelona, doua sunt cele care prin dimensiuni si forma atrag atentia. Torre Agbar e, cu siguranta, o cladire care provoaca imaginatia multora!
Din miile de cladiri, doua sunt de-a dreptul erecte, iar dimensiunile lor prin comparatie cu celelalte, te uimesc. Iar daca despre Sagrada Familia trebuie sa te exprimi macar cu o usoara piosenie, verbul mai sus mentionat i se potriveste ca o…manusa, sa zicem, coloratului Torre Agbar. Dar si despre asta, in zilele urmatoare.
