21Jun/16

Killing The Pest

Mallorca Sunrise

The pest poate fi orice.

Uneori, e o frica viscerala pe care nu poti pune degetul, alte ori sunt limitari dictate de nu poti sau nu e voie sau nu se face, altele sunt doar alegeri comode (“did you exchange cold confort for change?” spune melodia), iar altele sunt cine stie ce procese cognitive superioare.

Ambiguu sau nu, cert e ca de-o vreme incoace incerc activ sa ii fac felul. Vine la pachet cu o atitudine mai relaxata asupra judecarii celorlalti, mai multa adaptare, libertate de expresie, provocarea limitelor si explorarea unor teritorii care nu neaparat imi erau la indemana in urma cu nu mult timp. Uneori trebuie sa te iei de mana pentru a face unii pasi, sa (te) fortezi unele lucruri si sa mai intrebi si “de ce?” inainte de a concluziona ca “nu”. Poate unele idei nu trebuie ingropate asa usor si experientele noi iti pot descoperi fatete la care nici nu te gandisesi.

All you touch and all you see is all your life will ever be.

P.S. Si pentru ca asta sigur e un articolas generator de priviri patrate, inchei prin a spune ca ultimele 2 luni au fost foarte interesante: (re)descoperit prietenii pe care abia le intuiam, vizitat Londra si Florenta, o fuga in zona Dornelor, un concert James trait la 5 pasi de Tim Booth si ceilalti, reintalnit oameni dupa 10 ani de la terminarea liceului si trait multe experiente intense. Pe unele dintre ele, le voi povesti pe aici

19Apr/16

Turist in Iasi

Nu mai stiu cum si cand am auzit de Kooperativa 2.0 si ce m-a apucat sa ma inscriu intr-o comunitate a bloggerilor ieseni, dar cert e ca am facut-o. Pana la urma, sunt si blogger si, desi nu-s foarte pasionat de asta, sunt si iesean. Si iata ca in cadrul acestei comunitati online se organizeaza un Iasi Blogging Tour, adica un tur cu ghizi profesionisti, dornici sa ne arate locuri din Iasi asa cum nu le-am mai vazut. Suna interesant! Ok, let’s go! Dar…

Tinuta obligatorie: cravata sau papion! Wait, what? Se marita cineva si nu stiu eu? Nu de alta, dar “protocolar” e unul din ultimele cuvinte din dictionar care i se potrivesc unuia care nu s-a intolit nici cand a avut de dat mana si povestit chestii CEO-ului firmei. Proverbialele patru ace-mi sunt la fel de cunoscute cum ii e partitura de la Für Elise unui tambalagiu de crasma de tara. Dar cum prima camasa gasita necesita doar putina netezire, iar prima cravata se potrivea suspect de bine cu restul tinutei (lauda-ma, gura!)… iata-ma ajuns in fata Teatrului National, in mijlocul unui grup foarte pestrit (si la propriu si la figurat, caci fashion-ul e un fel de Holy Grail al blogging-ului).

Din cei vreo 30 de oameni care au raspuns chemarii, imi era cunoscut in persoana doar unul (Dragos) si despre inca o persoana (Constantin Ciobanu) stiam ca e un fotograf foarte creativ.

 

Facem cunostinta cu ghizii nostri: Matei, Victoria si Alex si intram in primul obiectivmareata cladire a teatrului. Vizitarea costa 8 lei, un cetatean cu ecuson ne arunca privirea de “not my job”, indicandu-ne persoana cu halat albastru care se va ocupa de ghidarea noastra in vizitarea teatrului si de incasarea banilor. Vreun zambet sau raspunsul la salut sunt asteptari care nu se vor implini aievea, dar omul are ecuson, iar ecusonul e un piedestal invizibil. Teatrul nu necesita promovare (si-am incheiat, malitios, citatul).

Patrundem si in sala mare a teatrului, care e o reala bijuterie: nu degeaba e inclusa in mai toate topurile celor mai frumoase sali de spectacole din lume. Intr-o asa frumusete e greu sa fii atent si la explicatii… dar ghizii nostri preiau initiativa si pornesc un dialog constructiv cu reprezentantul institutiei, care scoate la iveala detalii deosebite din istoria teatrului.

Sala, in aproape toata maretia ei.

Sala, in aproape toata maretia ei.

Chiar si fara o piesa de teatru, merita sa iei loc pe un fotoliu in stal si sa admiri locul.

Chiar si fara o piesa de teatru, merita sa iei loc pe un fotoliu in stal si sa admiri locul.

Sala are o maretie aparte care te face parca usor vinovat ca nu ai tinuta de gala… dar cum repetitiile sunt pe cale sa inceapa, mai e timp de o poza si apoi o plimbare in voie si multe, multe instantanee (alea de le zice lumea selfie-uri) in restul cladirii.

Arhitectura locului este cu adevarat rara!

Arhitectura locului este cu adevarat rara!

Timpul trece insa repede si calatorului ii sta bine cu drumul…

Era timpul... sa plecam catre urmatoarele obiective!

Era timpul… sa plecam catre urmatoarele obiective!

Urmatoarea oprire e in fata Primariei, unde, cu ajutorul povestilor spuse cu atata pasiune, ne si imaginam trasuri trase de cai impecabili din care coboara domnitele din lumea buna si domnii galanti ai Iesilor. Amintirile balurilor de alta data si povestea dulce-amaruie a lui Alecu Roznovanu, proprietarul cladirii in care-si are azi sediul Primaria si care nu mult a lipsit sa fie adus la sapa de lemn de nastrusnicii sai fii, compenseaza din plin faptul ca stelele nu s-au aliniat si pentru a vedea interiorul constructiei.

In fata Palatului Roznovanu, ascultand povesti din alte vremuri

In fata Palatului Roznovanu, ascultand povesti din alte vremuri

Mergem apoi catre Catedrala Romano-Catolica, unde ne asteapta domnul Emil Bejan. Trebuie sa-i multumim pentru prezentarea detaliata a constructiei (care nu mi se paruse niciodata o reusita arhitectonica, dar e in fapt destul de incarcata de simboluri care nu ti se arata cu una, cu doua). Prezentarea Memorialului dedicat lui Anton Durcovici si turul intregii cladiri au consimtit o vizita foarte reusita, prezentata cu pasiune si caldura (ahm, se aude la vecinii mai barbosi de peste gard? )

In interiorul Catedralei Romano-Catolice

In interiorul Catedralei Romano-Catolice

 

Asa se vede orasul de la inaltimea acoperisului Catedralei.

Asa se vede orasul de la inaltimea acoperisului Catedralei.

Next stop: povestiri despre Casa Dosoftei si istoria Curtii Domnesti care in vremuri de demult reprezenta centrul de interes al targului, din zidul careia se mai vad unele urme si azi. Suspansul e construit ca intr-un film de actiune, oprindu-ne apoi la portile palatului, in dreptul statuii ecvestre a celui alintat Fane Babanu’.

Crescand gradual suspansul :)

Crescand gradual suspansul

Aflam ceva ce ma zgandarea de mult: cel de pe cal e chiar Stefan si nu vreun cneaz polonez ajuns prin cine stie ce incurcatura a echivalentilor din vechime a celor de la Cargus (exista o legenda pe tema asta)… dar totusi niste incurcaturi tot au fost si povestea are un sambure de adevar pe care-l veti afla de la cei din Scoala de Ghizi si Asociatia Turistica Ghizii Romaniei.

Si intram in Palatul Culturii, locul care va fi deschis publicului larg incepand cu 27 aprilie, cand se va organiza si o zi a portilor deschise (hoardele de cuceritori mi le pot inchipui deja), ulterior vizitarea fiind permisa contra cost (40 RON pentru toate muzeele sau cu tarife individuale, cum puteti afla aici). Daca merita? Pai… va fi o expozitie temporara cu aurul si argintul Romaniei, cu contributia Muzeului de Istorie din Bucuresti (exista camere de supraveghere, aviz celor cu inclinatie spre prestidigitatia efectuata in buzunare), iar despre frumusetea cladirii las pozele sa vorbeasca:

palatul culturii renovat parterpalatul culturii catacombepalatul culturii renovat scari vitraliupalatul culturii etaj pianpalatul culturii sala etajpalatul culturii renovat reflexiiSurpriza cea mare e adaugarea unui lift perfect integrat in peisaj care face posibila (si facila) vizitarea turnului cu ceas. Vizitarea va fi permisa in grupuri mici (5-6 persoane), cu ghid si, daca aveti noroc, veti avea ocazia sa gasiti la lucru un om cu adevarat pasionat: domnul Ion Cristea, omul care se ocupa de zeci de ani de intretinerea mecanismului infernal.

Infernalul mecanism al ceasului

Infernalul mecanism al ceasului

Acest ceas... este o opera de arta in sine!

Acest ceas… este o opera de arta in sine!

Nu doar mecanismul e fantastic: intregul ansamblu e demn de o poveste, distribuit pe trei niveluri. In partea cea mai de jos, exista aceste contragreutati! Cine n-are greutati in viata, gaseste aici :)

Nu doar mecanismul e fantastic: intregul ansamblu e demn de o poveste, distribuit pe trei niveluri. In partea cea mai de jos, exista aceste contragreutati! Cine n-are greutati in viata, gaseste aici

Bonus: veti avea perspectiva rara asupra unor obiective ale orasului si asupra pietonalului, direct prin crenelurile turnului.

Bulevardul Stefan cel Mare, vazut din turnul Palatului Culturii. O perspectiva pe care, trebuie sa recunosc, nu am mai avut-o vreodata!

Bulevardul Stefan cel Mare, vazut din turnul Palatului Culturii. O perspectiva pe care, trebuie sa recunosc, nu am mai avut-o vreodata!

Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, vazuta prin unul dintre crenelurile Palatului.

Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, vazuta prin unul dintre crenelurile Palatului.

Dupa aceasta vizita (de care ne-am desprins cu greu), am continuat drumul spre Catedrala Mitropolitana, unde am vizitat Biserica Sf. Gheorghe, adica Mitropolia Veche, o biserica ascunsa in curtea actualei Mitropolii, insa cu o pictura interioara absolut deosebita (dar si cu un kitsch de zile mari la intrare, unde isi au locul cercurile olimpice si avionul care a adus moastele Sf. Andrei la Iasi). Dar cu artistii nu te pui, fie ei mireni sau cu radacini in cler. Iar cu gustul omului, nici atat nu poti, mai ales cand e acelasi care construieste ceva mare la Bucuresti…

Una dintre partile deosebit de frumoase ale acestei biserici.

Una dintre partile deosebit de frumoase ale acestei biserici.

Vizita s-a incheiat la un pahar de vorba in Carciuma Veche, un loc frumos, foarte recent deschis peste drum de sediul Bancii Nationale. Meniul e fain, preturile sunt acceptabile, iar pe acolo era mare nevoie de un loc de inspiratie traditionala, unde sa simti caldura unor traditii frumoase si gustul mancarurilor romanesti si licorilor diverse. Asezonati totul cu discutii relaxate si glumite si aveti o incheiere frumoasa pentru o jumatate de zi deosebita.

Mie mi-a facut placere sa-i cunosc pe cei care formeaza blogosfera ieseana. Par oameni draguti si dinamici si sigur s-au bucurat de perspectiva deosebita pe care am avut-o ca turisti in Iasi. In definitiv, un oras pe care-l iubesc si nu prea, dar pe care l-am privit si altfel, prin ochii turistului, un oras care ar putea fi mult mai frumos, dar care a avut un… demaraj mai lent, sa zicem.

Pana la urma, totul se rezuma la oameni: cei autosuficienti sau neinteresati vor cobori orasul in mlastina din care se zbate sa iasa (si o face cu destul succes, in ultimii ani), iar altii, ca domnul Ion Cristea care ne-a vorbit mai bine de jumatate de ora cu pasiune despre mecanismul ceasului din turn sau precum cei trei ghizi deosebiti care ne-au animat cu istorisirile lor, vor continua sa ridice orasul in ochii altora prin contributiile lor (uneori prea putin vazute). Si, pentru a nu fi un joc de suma zero, trebuie sa ne asiguram ca auzim mai mult de cei din urma, in timp ce ii ignoram cu succes pe cei dintai.

24Mar/16

Stupoare

Stupoarea este, in psihologie, o tulburare a constiintei manifestata prin inhibitie psihomotorie, mutism sau akinezie. Cu alte cuvinte, persoana in cauza nu raspunde la stimuli obisnuiti.

La randul ei, e impartita pe mai multe tipuri intre care se remarca cea emotiva, cunoscuta partial oricarui neofit, si care apare ca urmare a unei stari emotionale intense. E de obicei pusa in act de o atitudine tip refuz al realitatii si un mutism aproape palpabil prin orice lipsa de reactie sonora. Stiti voi, e ceea ce plastic unii numesc: “te uiti ca la poarta noua”

De ce va spun asta? Pentru ca, pastrand proportiile, asta am reusit sa obtin azi in cea mai amuzant-absurda conversatie cu cineva care a gresit numarul.

Telefonul suna…

-Da?
Vocea imi spune sigura pe sine:
– EU SUNT!
Continui:
– Ok, dar cine mai exact?
Vocea raspunde un pic incurcata:
– Aaa, nu, nu, am gresit, imi cer scuze!
Eu, expansiv, preluand siguranta din vocea interlocutorului:
– Ba nu, cu siguranta dumneavoastra sunteti, doar ca nu stiu cine!

Niciun raspuns. Blocaj total. Stupoare.

Cum ar zice matematicienii: Q.E.D.
Inchid telefonul, nestiind daca sa rad de absurdul situatiei sau sa plang de mutenia aproape disperata a interlocutorului, ghicindu-i parca groaza din privirile omului care nu intelege ce i se intampla.

Iata, deci, cum o simpla greseala in formarea unui numar te poate lasa cu filosofica intrebare: eu…eu cine sunt?!

16Mar/16

Ziua 6: Punand lucrurile in perspectiva

V-a fost dor de povesti despre experienta iberica? Mie da!

Ziua a 6-a a fost rezervata intalnirilor cu colosii: acele obiective la care se gandeste orice turist cand aude “Barcelona”. Pareri despre cum arata Casa Batllo sau Sagrada Familia sunt cu duiumul pe net, asa ca nu stiu ce as putea sa adaug, altceva decat ca pentru mine a fost o punere in context a existentei. Morala e: exista lucruri extraordinar de frumoase, pe care putine minti si le pot imagina, exista lucruri socant de mari si marete, pe care foarte putini le pot lasa in urma existentei lor. Relaxeaza-te! Esti mic, iar majoritatea bataliilor pe care le duci nu vor conta nici peste un an, d-apoi peste 100 de ani.

Privind la Barcelona si minunatiile sale arhitectonice, la viermuiala continua de la metrou, la sutele de straini de toate formele si culorile care se perinda pe strazi, ai impresia unui ibric pregatit sa dea in clocot. Particulele se agita intr-un haos fara sens pentru altcineva decat fiecare dintre ele.

Dar e inca dimineata, nu e trecut nici macar de ora 11, iar pentru o zi de vacanta, e timp berechet (mai ales dupa standardele mediteraneene). Au “sudistii” astia o abordare misterioasa a vietii, in care graba e rara si ziua incepe tarziu, iar daca unii ar zice ca sunt trantori, mai degraba (in contextul celor zise mai sus, mai ales) au inteles mai bine sensul vietii, dincolo de a fi “a worker drone”, vorba cantecului.

Casa Batllo, cu formele ei unduitoare, e tot timpul anului un obiectiv principal al turismului in Barcelona. Implicit, sfatul e sa va procurati biletele online, altfel veti avea de suferit in relativa tacere la coada de la intrare. Fie doar si pentru senzatia de VIP pentru o secunda pe care o ai trecand pe langa lumea incolonata pentru a ti se scana biletul de pe ecranul telefonului, merita!

La ora pranzului, randul de turisti trebuie organizat printr-o "strunga". Daca nu ti-ai propus sa-ti petreci vacanta intr-un mod care sa-ti aduca aminte de noptile de inainte de revolutie, mai bine alegi sa nu stai la coada, luand bilet online.

La ora pranzului, randul de turisti trebuie organizat printr-o “strunga”. Daca nu ti-ai propus sa-ti petreci vacanta intr-un mod care sa-ti aduca aminte de noptile de inainte de revolutie, mai bine alegi sa nu stai la coada, luand bilet online.

Biletul nu e ieftin, dar impreuna cu el vine si un ghid audio-video de realitate augmentata sau, pentru cei care n-au inghitit un DEX, primesti o mini-tableta si casti, iar in functie de sala in care te afli si incotro indrepti tableta, ti se redau detalii sau iti este ghidat turul.

Casa Batllo e o cladire (rezidentiala, cu apartamente, adica), dar construita pentru a oferi atat functionalitate cat si o senzatie unica de comuniune cu universul marin: oriunde privesti, unde, curbe, ferestre ca niste ochi bizari si bucati de gresie asemeni solzilor unor monstri marini iti dau impresia ca te-ai afla in mijlocul unui ocean antediluvian.

IMGP7309

Unduiri si spirale, ferestre cu forme unice, toate ofera un mediu unde totul nu e doar sinestezic ci si…perfect iluminat. De fapt, Gaudi a avut o grija speciala pentru ceva ce in mileniul snobismului si a corectitudinii politice se cheama eco-friendly: ca spatiile sa fie cat mai bine iluminate, folosind lumina naturala.

Pasii te poarta spre primul etaj, in salonul cu vedere spre Passeig de Grácia. E locul ideal pentru a te lasa fascinat de toate detaliile si in care trebuie sa privesti in toate directiile: de la semineu la detaliile candelabrelor sau la textura tavanului, care imita solzii de peste.

Nu uita sa privesti si in sus, pentru ca vei gasi perspective la care nici nu te vei gandi. Nimic, niciun detaliu nu a scapat imaginatiei debordante a lui Gaudí

Nu uita sa privesti si in sus, pentru ca vei gasi perspective la care nici nu te vei gandi. Nimic, niciun detaliu nu a scapat imaginatiei debordante a lui Gaudí

O iesire e obligatorie si pe terasa din spate, de unde veti avea o alta perspectiva asupra geniului creator (si incredibil de rabdator, presupunand ca cineva, pe nume Gaudí, a imaginat in fiecare detaliu modul in care trebuie asezate toate bucatelele colorate pentru a obtine diverse simboluri).

Cladirea e decorata cu sute sau poate chiar mii de simboluri inspirate din natura, mai ales din viata acvatica. Din fericire, niciun vecin nu si-a pus rufele la uscat si nici n-a scos butoiul de muraturi pe balcon..

Cladirea e decorata cu sute sau poate chiar mii de simboluri inspirate din natura, mai ales din viata acvatica. Din fericire, niciun vecin nu si-a pus rufele la uscat si nici n-a scos butoiul de muraturi pe balcon..

Inapoi in cladire, e cazul sa nu neglijam modul in care cladirea aproape nu are nevoie de lumina artificiala: intr-o vreme cand grafica 3D se facea doar din pix si foaie, iar Autocad-ul era inca la vreo 80 de ani distanta, tipul asta a reusit sa construiasca un “iluminator” perfect.

Privind in jos, efectul e greu de descris. Putine lucruri par mai naturale decat impresia pe care ti-o da scara interioara din Casa Batllo: parca nu e desenata de un arhitect genial, ci e rezultatul a zeci de mii de ani de evolutie.

Privind in jos, efectul e greu de descris. Putine lucruri par mai naturale decat impresia pe care ti-o da scara interioara din Casa Batllo: parca nu e desenata de un arhitect genial, ci e rezultatul a zeci de mii de ani de evolutie.

Drumul te poarta apoi spre acoperisul cladirii, unde vei gasi aceleasi forme complexe si fluide, aceleasi culori vii si eternul efect de mozaic.

Terasa de la Casa Batllo gazduieste uneori evenimente si petreceri mai mult sau mai putin private si exclusiviste. Trebuie sa fie foarte interesant sa privesti Passeig de Grácia de sus, de pe o asemenea minunatie.

Terasa de la Casa Batllo gazduieste uneori evenimente si petreceri mai mult sau mai putin private si exclusiviste. Trebuie sa fie foarte interesant sa privesti Passeig de Grácia de sus, de pe o asemenea minunatie.

Intoarcerea se face prin niste sali la fel de spectaculoase, pe care foarte rar vei avea ocazia sa le gasesti neinundate de turisti. Bineinteles, ti se face obisnuita poza pe care o vei putea colecta de la parter, pentru “doar” vreo 8 euro. Evident, nu te obliga nimeni sa o si cumperi, dar la afluxul de turisti, e suficient sa vinzi si doar 20% din poze pentru a-ti acoperi costul DSLR-ului si productiei in cateva zile.

In creatiile lui Gaudí te simti uneori ca si cum te-ai plimba in interiorul unui animal din povesti.

In creatiile lui Gaudí te simti uneori ca si cum te-ai plimba in interiorul unui animal din povesti.

Pana la iesire, mai ai de vazut o mini-expozitie de piese de mobilier imaginate de acelasi geniu creator si, desigur, un magazin de suveniruri unde preturile sunt de la piperate la ingrozitor de mari pentru turistul est-european. Magazinul, insa, nu duce lipsa de gura-casca, ba chiar si de suficienti musterii.

Cum orice are un sfarsit, a fost cazul sa lasam Casa Batllo in urma si sa ne continuam drumul pe celebra artera catalana, Passeig de Grácia, catre o alta minunatie: La Pedrera, cunoscuta si sub numele de Casa Milá. Din pacate (sau fericire), am vazut-o doar din exterior.

Toata lumea vrea sa surprinda un cadru cu cealalta realizare sclipitoare a lui Gaudí de pe Passeig de Grácia, la doar vreo 2-300 de metri de Casa Batllo. Desi parerile sunt impartite cu privire la Casa Milá, eu am pus-o pe lista de "must see" pentru urmatoarea vizita.

Toata lumea vrea sa surprinda un cadru cu cealalta realizare sclipitoare a lui Gaudí de pe Passeig de Grácia, la doar vreo 2-300 de metri de Casa Batllo. Desi parerile sunt impartite cu privire la Casa Milá, eu am pus-o pe lista de “must see” pentru urmatoarea vizita.

Cum zona e foarte, foarte vizitata si pozata de mii de oameni zilnic, e dificil sa fii creativ si sa gasesti un unghi deosebit, mai ales intr-o foarte insorita zi de toamna. Prin urmare, daca ai de asteptat dintr-un oarecare motiv sau pur si simplu vrei sa surprinzi ceva mai altfel, e mereu o buna idee sa cauti detaliile mai putin surprinse. Din fericire, Gaudí a pus suficiente pentru toata lumea.

In cautare de detalii, Gratia ti se arata :)

In cautare de detalii, Gratia ti se arata

Si daca, sub vreo forma sau alta, La Pedrera nu va atrage, stati linistiti: in aceasta zona a Barcelonei, cladirile interesante, cu forme spectaculoase, sunt peste tot. Cine-si inchipuie ca Batllo sau Pedrera sunt incadrate de cvartale de blocuri comuniste va avea o mare, mare surpriza, placuta, de altfel.

Dar cum timpul de visare si de contemplare a creativitatii arhitecturale catalane se incheiase, venise momentul pentru a doua oprire importanta din treaseul acelei zile: Sagrada Familia.

Basílica i Temple Expiatori de la Sagrada Família, pe numele ei complet, e un proiect monstruos, inca neterminat: desi se construieste aproape continuu de peste 100 de ani, abia prin 2026 se estimeaza ca va fi finalizata. La momentul respectiv, cu un turn de 170 de metri, va fi cea mai inalta constructie religioasa din lume.

Mai multe nu voi spune despre istoria acestei cladiri impresionate, de o hidosenie de nedescris la prima vedere, incarcata de detalii si simbolistica de oriunde au privi-o. Stie Google mult mai multe, iar tot astfel veti putea afla despre numeroasele pareri pro si contra aspectului ei (si nu numai).

In primul rand, de oriunde-o privesti, acelasi lucru-l afli. Si nu ma refer la faptul ca e o cladire circulara (nu e), ci ca, desi exista o intrare principala, ea e principala pentru ca de acolo incepe de obicei turul, nu se poate vorbi de un “spate” a catedralei, ea avand in fapt mai multe fatade, fiecare spunand o poveste (pentru care-ti trebuie muuulta imaginatie).

Partea din care ne-am inceput explorarea vizuala a exteriorului: Passion Façade (sper sa nu gresesc) .

Partea din care ne-am inceput explorarea vizuala a exteriorului: Passion Façade (sper sa nu gresesc) .

Acum, daca tot stiti ca urmeaza o explorare de durata, puteti incepe si voi cu o mica pauza. In scopul asta, exista destule cafenele si localuri in zona, inclusiv un Buenas Migas bine plasat, care iti ofera o vedere de prim rang.

O jumatate de ora in fata unei cafele aromate, a unei beri artizanale sau a unei cani cu ciocolata calda, privind la Sagrada Familia, e o experienta care merita traita. Senzatia pe care o ai anticipand vizita in imensitatea operei lui Gaudí se va transforma intr-o amintire draga peste timp.

O jumatate de ora in fata unei cafele aromate, a unei beri artizanale sau a unei cani cu ciocolata calda, privind la Sagrada Familia, e o experienta care merita traita. Senzatia pe care o ai anticipand vizita in imensitatea operei lui Gaudí se va transforma intr-o amintire draga peste timp.

And on we go: n-o sa va plictisesc cu preturile la bilete si alte informatii pe care le puteti gasi lejer pe inca 1000 de bloguri, dar sfatul e sa nu va zgarciti la audioghid: daca exista un loc unde aveti nevoie de explicatii pentru a intelege un pic mai mult din ceea ce vedeti, asta e!

My client isn’t in a hurry, se spune ca a zis Gaudí cand i s-a reprosat ca dureaza prea mult constructia si in a hurry va recomand sa nu fiti. Incarcat de detaliu ar fi o exprimare vaduvita de continut cand vorbim de aspectul exterior, astfel incat a prinde totul in poza este o misiune imposibila chiar si pentru un DSLR si un fisheye cuprinzator.

Mic! Asa te simti in fata intrarii in aceasta cladire. Iar incercarea de a vedea toate scenele si contextele afisate pe cladire se va lasa cu dureri de ceafa, de la privitul in sus. Totusi, merita efortul, mai ales gandindu-te ca sute, poate mii de oameni au lucrat zeci de ani sa realizeze....o fatada.

Mic! Asa te simti in fata intrarii in aceasta cladire. Iar incercarea de a vedea toate scenele si contextele afisate pe cladire se va lasa cu dureri de ceafa, de la privitul in sus. Totusi, merita efortul, mai ales gandindu-te ca sute, poate mii de oameni au lucrat zeci de ani sa realizeze….o fatada.

De la testoasele aflate la baza coloanelor de la intrare, la varfurile colorate ale turnurilor, amstecul de forme, simboluri, personaje si reprezentari e…halucinant.

Privind suficient de atent, parca te apuca...piosenia.

Privind suficient de atent, parca te apuca…piosenia.

Daca de afara s-ar putea sa pastrezi impresia ca Sagrada Familia e de o hidosenie de nedescris, inauntru, lucrurile se vor schimba. Impresia de maiestuozitate, combinata cu lumina enigmatica din interior te vor captiva si plimba de colo, colo, ghidat si de povestea pe care o auzi in casti.

Poate, unul dintre cele mai importante ponturi pe care nu le veti gasi nicaieri, e asta: vizitati Sagrada Familia la ora apusului sau doar cu putin timp inainte!

Jocurile de lumina si culoare vor reusi sa surprinda chiar si cele mai rationale si putin religioase minti. Vazand scene ca aceasta, parca-ti vine sa te intrebi: nu cumva?...

Jocurile de lumina si culoare vor reusi sa surprinda chiar si cele mai rationale si putin religioase minti. Vazand scene ca aceasta, parca-ti vine sa te intrebi: nu cumva?…

Sigur, biserici si catedrale gotice impresionante sunt cu duiumul, cateva chiar in Barcelona, ba chiar avem si noi o reprezentanta care poate sta mandra in orice colectie din lume: Biserica Neagra. Totusi, impactul pe care-l are Sagrada Familia e altfel, aproape sinestezic, iti solicita din plin simturile si te striveste cu maretia sa.

Vitraliile la apus lasa in interior o lumina pe care, nu m-ar mira, o persoana religioasa ar numi-o divina. Cert e ca, daca afara amestecatura de forme e aproape babiloniana, inauntru totul pare a fi intr-o ordine imaginata de o fiinta intr-un moment de gratie.

Vitraliile la apus lasa in interior o lumina pe care, nu m-ar mira, o persoana religioasa ar numi-o divina. Cert e ca, daca afara amestecatura de forme e aproape babiloniana, inauntru totul pare a fi intr-o ordine imaginata de o fiinta intr-un moment de gratie.

Din nou, e nevoie sa privesti in sus! Lucrurile se imbina cu atat de mult sens incat parca nici nu s-ar fi putut face altfel, desi e greu de inchipuit cum cineva ar putea imagina cu ochiul mintii o asemenea constructie.

La cateva zeci de metri deasupra, stalpii inspirati din copacii padurilor de zi cu zi sprijina forme complexe, separate de ochiuri prin care lumina intra nestingherita. E greu sa-ti dai seama daca e iluminat artificial sau natural.

La cateva zeci de metri deasupra, stalpii inspirati din copacii padurilor de zi cu zi sprijina forme complexe, separate de ochiuri prin care lumina intra nestingherita. E greu sa-ti dai seama daca e iluminat artificial sau natural.

Pana iti vine randul sa vizitezi turnul (da, trebuie programare si pentru ala!), trebuie sa te plimbi in voie prin tot edificiul si, musai, sa iti permiti cateva minute de zabava si contemplare a ceea ce se afla in jurul tau. Vei descoperi ca nu esti singurul, multi oameni lasandu-se prada momentului si cautandu-si pacea interioara in musuroiul de turisti care inunda spatiul.

Dincolo de formele imaginate, Gaudí a fost un maestru al jocului cu lumina. Probabil, daca ar fi fost pasionat de fotografie si s-ar fi nascut cativa ani mai tarziu, ar fi devenit (si) cel mai celebru fotograf din istorie, nu doar unul dintre cei mai celebri arhitecti. Evident, nici imensele tuburi de orga nu puteau scapa de jocul culorilor.

Dincolo de formele imaginate, Gaudí a fost un maestru al jocului cu lumina. Probabil, daca ar fi fost pasionat de fotografie si s-ar fi nascut cativa ani mai tarziu, ar fi devenit (si) cel mai celebru fotograf din istorie, nu doar unul dintre cei mai celebri arhitecti. Evident, nici imensele tuburi de orga nu puteau scapa de jocul culorilor.

E necesar sa incluzi in vizita la Sagrada Familia si urcarea in turnul inalt de 80 de metri in care s-a instalat un lift destul de rapid, in care accesul se face pe baza de liftier si programare initiala. Pentru temerari, se poate cobori pe o scara in spirala, insa cum cateva sute de scari intr-o spirala intunecoasa, in care cu greu incap 2 persoane una langa alta nu era intre dorintele mele cele mai arzatoare, am spus “pas”. Totusi, indiferent cum alegeti sa coborati, e musai sa urcati, mai ales daca ziua te fericeste cu un apus de poveste.

Un apus magnific, vazut din inaltul Sagrada Familia, inseamna fabricarea unei amintiri care va ramane peste timp tot vie, vorba cantecului. Daca nu va bate aparatul foto, veti lua cu voi si un instantaneu de inramat.

Un apus magnific, vazut din inaltul Sagrada Familia, inseamna fabricarea unei amintiri care va ramane peste timp tot vie, vorba cantecului. Daca nu va bate aparatul foto, veti lua cu voi si un instantaneu de inramat.

Stiu ca m-am plictisit si pe mine de cat de des am spus “priviti in sus”, dar nici in turn nu scapati de sfatul asta. Nu pentru ca ati avea de vazut cine stie ce fresca, ci pentru ca exista o mica pasarela pe care puteti iesi pentru a admira varfurile turnurilor. Care sunt speciale, dar nu acel special pe care-l vei gasi in Romania, la Ciurea, Huedin sau Strehaia

Nu sunt de turta dulce si nu, nu stiu ce rost au bilele alea in varf. Cert e ca e o incheiere in inaltimi demna de Sagrada Familia!

Nu sunt de turta dulce si nu, nu stiu ce rost au bilele alea in varf. Cert e ca e o incheiere in inaltimi demna de Sagrada Familia!

Despre Sagrada ar mai fi inca mult de povestit, dar e genul de subiect despre care trebuie sa iti alegi cu grija cuvintele, pentru a putea reflecta ceea ce veti gasi in afara, dar mai ales in interiorul celebrei cladiri. Iar cum timpul trece si articolul se lungeste la nesfarsit, e cazul sa parasesc opera lui Gaudí si sa plec cu amintirea catre “casa”, care la acel moment era la o distanta decenta de mers pe jos de unde eram. Prin urmare, strabatand zone foarte placute si linistite, am ajuns gard in gard cu o feblete arhitecturala: spitalul Sant Pau sau, pe numele lui intreg, Hospital de la Santa Creu i Sant Pau, de fapt unul dintre pavilioanele vechi ale spitalului, acum organizat (cred) sub forma de muzeu si aflat in Unesco World Heritage.

Minunata cladire in care a functionat spitalul, realizata de Domènech i Montaner, care e vinovat si pentru Palau de la musica catalana, un obiectiv musai de vazut, pe care-l am la sectiunea "obligatoriu" la urmatoarea vizita.

Minunata cladire in care a functionat spitalul, realizata de Domènech i Montaner, care e vinovat si pentru Palau de la Música Catalana, un obiectiv musai de vazut, pe care-l am la sectiunea “obligatoriu” la urmatoarea vizita.

Prin comparatie cu aspectul lugubru al spitalelor de la noi, e greu de crezut ca pana acum mai putin de 10 ani, in cladirea asta existau oameni veniti pentru tratamente de tot felul. Dar poate nu e locul si nici momentul pentru frustrari cu privire la diferentele dintre sistemele sanitare…sau diferente, in general.

Dupa entuziasmul si lucrurile frumoase vazute in acea zi, am decis ca too much is not enough, cum ar zice irlandezul Bono, pe care urma sa-l vedem in mai putin de 2 saptamani: asa ca ne-am indreptat spre (probabil) cel mai spectaculos loc de belvedere din Barcelona, taind uneori drumul chiar de-a dreptul prin imensul parc care seamana a padure, Parc del Guinardó. Acesta e de fapt o zona plina de copaci, in jurul caruia se incolataceste in spirala un drum care duce pana aproape de varful dealului, zona in care se afla si mirador-ul respectiv: Mirador Baterías Antiaéreas, cunoscut pare-se si sub numele Bunkers del Carmel. Pe locul unei baterii antiaeriene s-a dezvoltat o zona foarte boema, de unde se poate observa aproape tot orasul, in care o multime de tineri se aduna la o discutie, o chitara, o sticla in plus si ceva de fumat, dar nu vom comenta ce, cert e ca atmosfera e de-a dreptul hippie si musteste a tinerete si libertate. E, probabil, o Vama Veche cocotata in varf de deal, de unde un oras magic ti se intinde la picioare.

Putine imagini sunt mai graitoare decat un oras de legenda care se intinde la cateva zeci de metri sub tine. E minunat cum catalanii au reusit sa pastreze un deal povarnit si foarte verde in mijlocul capitalei lor, fara sa construiasca zeci de smecheri case acolo si sa taie copacii (aparent, nimeni nu s-a gandit ca e rau sa ai o padure in oras si nici n-a incercat sa planteze salcami japonezi).

Putine imagini sunt mai graitoare decat un oras de legenda care se intinde la cateva zeci de metri sub tine. E minunat cum catalanii au reusit sa pastreze un deal povarnit si foarte verde in mijlocul capitalei lor, fara sa construiasca zeci de smecheri case acolo si sa taie copacii (aparent, nimeni nu s-a gandit ca e rau sa ai o padure in oras si nici n-a incercat sa planteze salcami japonezi).

E locul optim de unde, cu un trepied bun si un obiectiv suficient de lung, poti surprinde in detaliu multe locuri deosebite, de unde poti realiza panorame pe care apoi sa le agati pe perete acasa…sau pur si simplu din care sa privesti orasul, sa simti ca respiri si sa te simti acolo, prezent in prezent.

E roz, e din fier, are luminite…dar are si albastru, are si sticla si e in mijlocul Barcelonei. E Torre Agbar!

Privind in jos spre o Barcelona vibranta, cu de toate, pentru toti: asa s-a incheiat cea mai frumoasa zi din Barcelona. De aici, zumzetul orasului e doar un zvon nedefinit, iar timpul pare a fi pentru fiecare. Un loc de revazut si in care merita sa petreci poate si o zi. Poate si o noapte. Poate si o zi si-o noapte. Macar.

Impresionanta desfasurare a orasului si fostele buncare de aparare, transformate in terase ad-hoc. Toata lumea e prietena cu toata lumea, desi foarte putini se cunosc intre ei.

Impresionanta desfasurare a orasului si fostele buncare de aparare, transformate in terase ad-hoc. Toata lumea e prietena cu toata lumea, desi foarte putini se cunosc intre ei. Si, pana la urma, ce conteaza? Relaxeaza-te! Esti mic….

29Jan/16

Ziua 5: Ziua cea mai lunga

Luati un pahar de bere (sau de sangria) si relaxati-va: acesta este un post lung si chiar daca nu va ajunge cat cei peste 14 kilometri facuti pe jos intr-o zi de septembrie in Barcelona, tot nu veti reusi sa scapati de el cat ai spune “fiesta” decat daca inchideti fereastra…dar de ce ati face asta?

Ziua incepe cu un brunch lenes in Plaza de España, unde la un parter de cladire veti gasi cafeneaua Buenas Migas, de fapt unul dintre sediile acestui lant de cafenele atragatoare si mai mereu strategic plasate, astfel incat sa puteti admira locuri frumoase in timp ce savurati o cafea, scrieti pe blog sau, de ce nu, ambele (este o astfel de cafenea si langa Sagrada Familia, de exemplu).

Dupa o prealabila vizita pe terasa mall-ului Las Arenas si cateva focaccia luate de la cafeneaua de care spuneam mai sus (puteau fi mai bune, asa ca nu vi le recomand), am traversat mareata intersectie catre statia de pe partea diametral opusa, pentru a lua autobuzul care duce la Castelul Montjuïc, aflat pe dealul cu acelasi nume (deal care incepe cu una dintre cele mai frumoase cladiri din Barcelona, Palau Nacional, care gazduieste si Muzeul National de Arta a Cataluniei.

Las Arenas Mall Barcelona

Mall-ul Las Arenas e probabil singurul loc de unde poti cumpara o sticla de apa la un pret decent in zona (exista Mercadona la subsol). Atentie, insa, intr-o zi de duminica nu doar supermarketul, ci pana si banala buda sunt inchise.

Drumul in sine se poate face si cu Funicularul, insa cum nu tineam neaparat sa platim vreo 6 euro pentru mai nimic, am ales varianta mai putin trendy.

Drumul cu autobuzul nu se compara deloc cu o excursie cu RATP-ul din Iasi si ale sale traume olfactive, iar faptul ca Plaza de España e punctul de inceput al traseului iti cam garanteaza locuri berechet. Zona e foarte frumoasa, verde si mai ales plina de obiective: despre unele voi povesti, despre altele (ca, de exemplu, sediul Fundatiei Joan Miró) n-o sa amintesc mai mult de atat.

In fine, punctul terminus al traseului e chiar in zona de acces a Castelului. Daca nu esti pasionat de istorie sau nu tii sa bifezi un loc de belvedere cunoscut, vizita nu te va da pe spate…dar daca tot va ganditi sa mergeti, puteti alege prima duminica a oricarei luni, cand intrarea in foarte multe muzee e gratuita sau ziua de 24 septembrie, ziua Z a festivalului Mercé.

Privelistea de la Castel de Montjuic e destul de draguta. De la distanta, insa, Barcelona nu pare a fi un oras fabulos. Aparentele inseala!

Privelistea de la Castel de Montjuic e destul de draguta. De la distanta, insa, Barcelona nu pare a fi un oras fabulos. Aparentele inseala!

Denumirea de “castel” e cel putin inselatoare: nu veti gasi aici nici fineturile arhitectonice de la Peles si nici aerul inexpugnabil pe care il are din unele unghiuri Branul. Desi nu si-ar avea locul pe valea Loarei, fortareata care vegheaza deasupra Barcelonei e, totusi, incarcata de istorie, iar simularea grafica a evolutiei in decursul timpului te face sa realizezi ca cetatea a avut o existenta tumultoasa in decursul anilor.

Dincolo de minunatiile arhitectonice care aduc milioane de turisti anual, Barcelona e totusi un oras aglomerat, unde cu siguranta viata nu e roz pentru toti.

Dincolo de minunatiile arhitectonice care aduc milioane de turisti anual, Barcelona e totusi un oras aglomerat, unde cu siguranta viata nu e roz pentru toti.

Avantajul inaltimii e ca vederea iti e relativ neobturata indiferent de unde privesti.

Podetul care asigura accesul catre fortareata: ceea ce in trecut probabil a fost un sant de aparare acum este o gradina impecabil amenajata.

Podetul care asigura accesul catre fortareata: ceea ce in trecut probabil a fost un sant de aparare acum este o gradina impecabil amenajata.

Si daca tot esti decis sa privesti in toate directiile, vei vedea foarte repede ca viata de zi cu zi isi are ritmul ei chiar la poalele dealului: portul industrial nu doarme nicio clipa.

In functie de incotro te uiti, Barcelona iti arata o fata complet diferita.

In functie de incotro te uiti, Barcelona iti arata o fata complet diferita.

Cu vizita incheiata si inca suficient timp pana la caderea serii in care, se lauda catalanii, focul de artificii e remarcabil, am decis ca zona merita explorata si altfel decat din fuga autobuzului. Zis si facut!

Variante de a ajunge inapoi de unde plecasem cu cateva ore in urma sunt nenumarate, dar drumul prin gradinile publice din apropiere merita incercat: veti trece prin Jardins de Joan Brossa sau Jardins de Mossèn Cinto Verdaguer, zone in care merita petrecuta o dup-amiaza lenesa.

O alta panorama asupra altei parti din Barcelona. Cum dealul este destul de povarnit si aleile sinuoase, veti gasi destule locuri de unde se poate admira orasul.

O alta panorama asupra altei parti din Barcelona. Cum dealul este destul de povarnit si aleile sinuoase, veti gasi destule locuri de unde se poate admira orasul.

In apropiere, de altfel, se afla si Gradina Botanica din Barcelona, care ocupa o buna parte din coama dealului si se intinde pana aproape de Stadionul Olimpic, la randu-i o opera de arta (constructia datand din 1927!) si espanata foarte chic pe care se afla atat Palau de Sant Jordi (unde urma sa se desfasoare concertul U2) cat si Turnul de Comunicatii Montjuïc, apartinand Telefonica, o opera de arta in sine, aparut cu ocazia Olimpiadei din 1992.

Un apus cu totul si cu totul special parea sa puna si mai bine in valoare Turnul de Comunicatii, reprezentand stilizat un atlet tinand flacara olimpica.

Un apus cu totul si cu totul special parea sa puna si mai bine in valoare Turnul de Comunicatii, reprezentand stilizat un atlet tinand flacara olimpica.

In partea cealalta, Stadionul Olimpic e la randu-i un obiectiv foarte fotografiat. Privind fatada impunatoare e greu sa ghicesti ca spatiul respectiv e destinat unor competitii sportive si nu unor spectacole sau unor reuniuni la nivel inalt.

Stadionul Olimpic din Barcelona, desi vechi de aproape 90 de ani, nu isi tradeaza varsta.

Stadionul Olimpic din Barcelona, desi vechi de aproape 90 de ani, nu isi tradeaza varsta.

Zona asta, plina de dinamism si totusi de relaxare ofera oricarui tip de fotograf materie prima. Pot doar sa-mi inchipui ce ar putea sa obtina un pasionat de fotografie urbana sau fotojurnalism in aceste locuri.

Sute de oameni, din sute de locuri, cu sute de ritmuri si preocupari: de la sportivii iesiti la jogging la discutiile relaxate intre doua prietene trecute de prima tinerete, cadre de tot felul isi gasesc locul pe dealul Montjuic.

Sute de oameni, din sute de locuri, cu sute de ritmuri si preocupari: de la sportivii iesiti la jogging la discutiile relaxate intre doi cetateni trecuti de prima tinerete, cadre de tot felul isi gasesc locul pe dealul Montjuic.

 

Dar cum din drumul pana la baza dealului mai ramasese macar jumatate, n-a mai fost loc decat de vreo cateva cadre si apoi de aplicarea dictonului “calatorului ii sta bine cu drumul”. Evident, nu inainte de a mai prinde macar o data turnul care mi-a atras privirile din prima zi in lumina apusului.

Prin ochiul de peste montat deasupra senzorului foto, Turnul de Comunicatii pare un adevarat colos, in spatele caruia orasul pare a se pierde. Perspectiva, desi mai putin extrema in realitate, e unica: e, probabil, primul releu de telecomunicatii transformat in opera de arta.

Prin ochiul de peste montat deasupra senzorului foto, Turnul de Comunicatii pare un adevarat colos, in spatele caruia orasul pare a se pierde. Perspectiva, desi mai putin extrema in realitate, e unica: e, probabil, primul releu de telecomunicatii transformat in opera de arta.

Zona din jurul Palau Nacional e cu totul si cu totul deosebita. Si ea pregatita pentru o Expozitie Universala, cea din 1929, e atent lucrata pana in cel mai mic detaliu. Chiar si artezienele din zonele laterale ar putea fi in alte orase elemente numai bune de pus in piata centrala. Explorarea ar fi mers insa mult mai bine daca zona n-ar fi fost deja inconjurata de garduri pentru restrictionarea accesului, astfel incat intrebarea “astia vor sa dea niste artificii sau sa detoneze muzeul?!” fiind cumva justificata data fiind dimensiunea ariei inchise.

Cu lumina din spate si garduri de protectie e imposibil sa prinzi un cadru satisfacator. Dar atentia cu care au fost realizate lucrurile pe aici face si o poza ratata sa para mai buna.

Cu lumina din spate si garduri de protectie e imposibil sa prinzi un cadru satisfacator. Dar atentia cu care au fost realizate lucrurile pe aici face si o poza ratata sa para mai buna.

Si, din nou, Plaza de España! Cum mai erau inca doua ore pana la momentul culminant al zilei iar foamea nu mai parea un gand de departe, o paella in asteptarea artificiilor nu suna a idee rea. Paella nu e nicicand o idee rea, ar zice unii

Kaboom! Ceva imi spune ca "daca te joci cu focul o sa faci pipi-n pat" nu e printre amenintarile clasice pe care spaniolii le folosesc cu copiii lor.

Kaboom! Ceva imi spune ca “daca te joci cu focul o sa faci pipi-n pat” nu e printre amenintarile clasice pe care spaniolii le folosesc cu copiii lor.

Aaaa, artificiile? Nu, n-au aruncat in aer Palau Nacional (ar fi fost si pacat de bunatate de cladire!), dar au fost un spectacol deosebit. Deosebit si prin prisma valului de oameni veniti sa le vada, din cauza (sau in onoarea) carora intreaga intersectie a fost inchisa, iar din fata mall-ului amintit mai sus si pana la gardurile de protectie din apropierea muzeului era greu sa mai arunci un ac…d-apoi sa pui un trepied?!

Si cum spaniola mea era la fel de buna ca engleza localnicilor, mi-a luat un pic sa gasesc un loc din care sa pot face cateva poze in relativa tihna. A contribuit la moderarea comunicarii si un tanar localnic, care a reusit sa convinga babele ca obiectivul nu le va incurca vederea si pe mine, ca targul pentru a fi lasat langa gardul din mijlocul intersectiei e sa stau jos sa vada si tanti artificiile. Gracias, mamaie!

Pozand din marginea scuarului care se afla in centrul uneia dintre cele mai intens circulate intersectii din Barcelona. Nu si in seara aia, cand zeci de mii de oameni au luat cu asalt piata.

Pozand din marginea scuarului care se afla in centrul uneia dintre cele mai intens circulate intersectii din Barcelona. Nu si in seara aia, cand zeci de mii de oameni au luat cu asalt piata.

Dupa incheierea artificiilor, ghici unde s-a scurs toata multimea?! As fi zis c-au intrat in pamant, daca n-ar fi fost insa angajatii de la metrou, care au jucat rolul unor ecluze umane: accesul in subteran se facea in grupuri, pentru a evita orice busculada. Si cum metroul era singurul mijloc de transport, a fost suficient timp pentru resimtit din plin urmarile unei zile despre care povestea spune ca, cel putin din punct de vedere a distantei parcurse pe jos a fost ziua cea mai lunga

 

17Jan/16

Ziua 4: In Barlogul Dusmanului

Una dintre experientele obligatorii in Barcelona, chiar si pentru un vechi fan Real Madrid ca mine e o vizita pe Camp Nou. Pana la urma, una dintre marile invataminte in viata e sa poti sa respecti si sa apreciezi si ceea ce nu iti place, daca insa are valoare.

Cu aceste ganduri si cu regretul ca 23 de euro (foarte, foarte piperatul tarif de intrare pentru o persoana!) vor lua calea lui Messi&Co am plecat spre statia Badall, una dintre cele doua opriri pe care metroul le face in apropierea stadionului. Cartierului prin care treci ii lipseste spectaculozitatea pe care le vei gasi in zone precum Gràcia sau cartierul gotic si nici punctele de belvedere din El Guinardó, La Salut sau Montjuïc. Totusi, nu poate fi descris ca neprimitor, iar blocurile cu terase si balcoane frumos amenajate iti trezesc un sentiment aparte.

Dupa cum va puteti inchipui, complexul in care se afla si stadionul in sine nu sunt tocmai mici. Totusi, nu e prea dificil sa gasesti casele de bilete: e suficient sa te orientezi dupa zecile de oameni, iar daca totusi nu dai de ele, se vor gasi persoane care sa te indrume.

Intrarea si iesirea din Camp Nou Experience Tour se fac, cum altfel?!, prin magazinul de suveniruri. Cei care isi inchipuie o ghereta ascunsa la parterul stadionului vor avea o imensa surpriza: magazinul e dispus pe trei niveluri, subsol, parter si etaj, fiecare fiind intesat cu sute de tipuri de produse, pentru toate gusturile si utilizarile si locuri de facut poze.

Intrarea se face pe la parter, insa intreg magazinul merita vizitat. O minge mica, 16,5 euro, o insigna, 2,90, dar ii mai punem la calcul cand vizitam o astfel de legenda a fotbalului? Desigur, iar la casele de marcat sunt mereu cozi respectabile.

Coborarea la subsolul magazinului de suveniruri e organizata asemenea unei tribune. Exista banci pe care poti sta si admira o reusita de marketing impresionanta!

Coborarea la subsolul magazinului de suveniruri e organizata asemenea unei tribune. Exista banci pe care poti sta si admira o reusita de marketing impresionanta!

Pot doar sa-mi inchipui sumele pe care un fan inrait al echipei blau-grana le poate lasa in magazin, avand in vedere ca tricourile incep de pe la 50 de euro si urca lejer peste 100.

Etajul magazinului: iluminat futurist, benzi de leduri si suficient spatiu cat sa nu te simti claustrat.

Etajul magazinului: iluminat futurist, benzi de leduri si suficient spatiu cat sa nu te simti claustrat.

Intrarea in turul propriu-zis se face prin turnicheti electronici, paziti in permanenta, astfel incat niciun suporter sa nu ajunga in acest “tour of emotions”, cum ne e prezentat, fara sa fi cotizat la achizitia urmatorului super talent minor fara discernamant pe care Barcelona sa-l cumpere ca pe vite…dar sa lasam asta in grija celor care le-au dat interdictie la transferuri. Pana una, alta, te pregatesti de poza, pentru ca esti invitat in fata unui panou pentru un instantaneu. De ce, o sa afli mai tarziu, dar e clar ca nu va fi pe gratis

Stema FC Barcelona troneaza peste tot

Stema FC Barcelona troneaza peste tot

Vizita incepe prin muzeul FC Barcelona, o colectie cu adevarat impresionanta de cupe de toate dimensiunile, cele mai vechi datand de la inceputul secolului trecut. Imbinarea dintre trecut si prezent nu se face doar prin expozitia de “silverware” ci si cu ajutorul unor adevarati pereti audio-video care pot reda sute, poate mii de momente din istoria mai mult sau mai putin recenta a clubului blau-grana.

Panoul touchscreen cu o inaltime de 2 metri si o latime de vreo 5 ofera vizitatorilor o experienta unica.

Panoul touchscreen cu o inaltime de 2 metri si o latime de vreo 5 ofera vizitatorilor o experienta unica.

Copa del Rey, trofeul La Liga, Supercupa Europei, trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor, toate se regasesc in unul, mai multe sau chiar foarte multe exemplare. In mijlocul salii, troneaza o vitrina in care se regasesc 4 din cele mai ravnite cupe din intreaga lume fotbalistica: legendarul trofeu Champions League.

Trofeul Ligii Campionilor, cea mai urmarita competitie sportiva din istorie, in care doar castigarea finalei aduce clubului triumfator 15 milioane de euro!

Trofeul Ligii Campionilor, cea mai urmarita competitie sportiva din istorie, in care doar castigarea finalei aduce clubului triumfator 15 milioane de euro!

Pe langa trofeele din fotbal, in muzeu se regasesc si dovezile victoriilor din alte sporturi, unde Barcelona e un nume respectat: printre ele, cele de la baschet si handbal masculin.

Vizita continua prin sala de presa si vestiare, ulterior drumul ducand prin tunelul de acces catre iesirea principala, pe unde patrund echipele pe teren. Iesirea e acompaniata de scandari si cantece ale suporterilor, care rasuna din sistemul de sonorizare mascat discret, astfel incat fiecare pasionat poate visa pentru o fractiune de secunda ca va patrunde in mijlocul vacarmului catalan, fie ca jucator al Barcelonei, fie ca vizitator. Peisajul care ti se deschide, iesind dintre bancile de rezerva, e unul intr-adevar impresionant.

Més que un club scrie in fata ta, atunci cand iesi din tunel, la nivelul gazonului. Intr-o zi de meci, aproape o suta de mii de suporteri s-ar afla in tribune.

Més que un club scrie in fata ta, atunci cand iesi din tunel, la nivelul gazonului. Intr-o zi de meci, aproape o suta de mii de suporteri s-ar afla in tribune.

Desi vechi de aproape 60 de ani, colosul catalan impune respect. Privind de jos catre imensitatea tribunei 1 (singura acoperita), te gandesti la sutele de mii de oameni de toate varstele care au trait o pleiada de sentimente in acele locuri. Vizita continua prin extremitatea tribunei, iar cateva minute de respiro si meditatie de pe unul dintre locurile libere sunt obligatorii.

Urcand scarile inspre zona de comentariu si masa presei, ai ocazia de a te fotografia cu trofeul original al competitiei-rege: doi angajati amabili ai clubului te invita sa ridici trofeul deasupra capului (atentie, are totusi 11 kile!), timp in care ti se face, iarasi, poza. Evident, acesta e momentul cand nu ai voie sa-ti folosesti propria camera pentru a surprinde un cadru.

Ajunsi in inaltul tribunei, te poti aseza la masa de unde, saptamana de saptamana, zeci sau chiar sute de jurnalisti isi noteaza impresiile sau transmit comentarii in direct. Exista, evident, destule cabine de transmisie. De acolo sus, peisajul e parca si mai demn de aprecieri.

Privind din inaltul tribunei, nu e greu sa intelegi de ce FC Barcelona e unul dintre cele mai mari nume din fotbalul mondial.

Privind din inaltul tribunei, nu e greu sa intelegi de ce FC Barcelona e unul dintre cele mai mari nume din fotbalul mondial.

Drumul, presarat cu automate strategic amplasate, de la care poti lua monede-amintire pentru cativa euro, acolo, duce apoi intr-o sala cu mese (nu Messi) imense, pe suprafata carora poti reda nenumarate clipuri cu glorioasa FC Barcelona. Spre final, iti este aratata si o poza a viitorului Camp Nou, care va inlocui actualul stadion. Evident, esti incurajat sa contribui la ridicarea sa, ceea ce aduce aminte de alti cetateni de pe la noi care cer(sesc?) sponsorizari pentru alte cladiri ce tradeaza megalomania.

Spre iesire, dupa inca o poza, te intalnesti cu randul de oameni care asteapta…sa afle cat costa o amintire, pentru ca, desigur, un tur al emotiilor se va pastra mai viu in minte cu o amintire palpabila. Ei bine, un album cu cateva poze, inclusiv cea cu momentul de glorie in compania trofeului Champions League, doua cartonase si o impachetare deosebita te vor usura de 50 de euro. Evident, nu e musai sa iei pachetul, alegere pe care de altfel am si facut-o. Intr-adevar, exercitiul de marketing e demn de studiat in facultatile de profil!

Ziua s-a incheiat cu o plimbare nocturna in cartierul gotic, unde minunile arhitectonice sunt la tot pasul, iar fiecare straduta stramta si intortocheata ascunde o poveste…dar despre asta, intr-un episod urmator.

17Jan/16

Ziua 3: Vamos a la Playa

In ciuda vremii care incepea usor, usor, sa aduca aminte de toamna, planul pentru a treia zi de Barcelona includea doua lucruri: shopping si plaja. Acum, sa nu va inchipuiti finalul lunii septembrie aici ca o toamna romaneasca, in care zgomotul facut de vantul turbat e estompat doar de clantanitul dintilor, iar soarele se vede la fel de rar ca eclipsa de soare. Desi nu mai era innabusitor de cald, chiar si cele 24-26 de grade, combinate cu aerul umed te pot face sa transpiri cu simt de raspundere. Ce-i drept, n-a fost cazul chiar in ziua 3, una dintre cele mai putin propice zile pentru stat si lenevit la soare. Dar, cum spunea cineva istet, plans are useless, planning is essential.

Dupa ce in prealabil vazusem Barceloneta Beach, o plaja cu apa nu foarte curata si relativ aglomerata, acum venise randul unei plaje mai putin cunoscute si mai indepartate de zonele foarte turistice. Cand spun asta, sa nu credeti ca plaja respectiva se afla intr-un ghetou, plin de blocuri fara ferestre si cetateni cu aspect dubios.

Zona spre care ne-am indreptat face parte din partea foarte recenta a orasului, la capatul celui mai lung bulevard din oras: Avinguda Diagonal. E foarte usor de inteles de unde-i vine numele, avand in vedere ca imparte aproape tot orasul in doua parti relativ egale, pe….ce surpriza, diagonala. In plus, intr-un oras in care majoritatea strazilor sunt fie perpendiculare, fie paralele unele fata de celelalte, o artera atat de rebela e usor de remarcat.

Ascutita cladire Telefonica, la capatul dintre Mediterana a Avinguda Diagonal. Desi au minuni arhitectonice vechi de peste 100 de ani la care abia putem visa, cei din Barcelona nu s-au multumit cu contemplarea trecutului glorios ci s-au pus serios pe construit cladiri cu personalitate

Ascutita cladire Telefonica, la capatul dintre Mediterana a Avinguda Diagonal.
Desi au minuni arhitectonice vechi de peste 100 de ani la care abia putem visa, cei din Barcelona nu s-au multumit cu contemplarea trecutului glorios ci s-au pus serios pe construit cladiri cu personalitate

Prima destinatie a fost centrul comercial Diagonal del Mar, un mall marisor, dar fara a fi spectaculos. Si pentru ca nu sunt un impatimit al magazinelor, voi trece repede peste orele petrecute acolo: in definitiv, daca la venituri, arhitectura, infrastructura, fotbal si inca vreo cateva domenii atat de neimportante ne depasesc, macar la capitolul mall-uri sa fim mai buni decat ei. In fine…

Iesiti din mall, veti da cu nasul de o zona frumoasa, in care cladirea Muzeului de Stiinte Naturale si Centrul de Conferinte sunt separate de o esplanada care duce la plaja. Nu pot decat sa ma intreb cati oameni au dat de-a lungul timpului comunicarile stiintifice pe aruncarea de priviri galese catre trupurile care se rumenesc la soare

Museu Blau, noul sediu al stiintelor naturale. Gandindu-te la cladirea care sta sa cada din Iasi, nu poti decat sa zambesti amar: eu cu Museu Blau, noi cu Muzeu Bau-Bau (si-i pacat, ca la muzeul din Iasi chiar merita mers!).

Museu Blau, noul sediu al stiintelor naturale. Gandindu-te la cladirea care sta sa cada din Iasi, nu poti decat sa zambesti amar: ei cu Museu Blau, noi cu Muzeu Bau-Bau (si-i pacat, ca la muzeul din Iasi chiar merita mers!).

Plaja de care zic, cea mai apropiata de Port Forum, se numeste Platja del Bogatell si a fost amenajata cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1992. Cea mai recenta parte, Llevant Beach, e cea la care ne-am limitat: nisipul e extraordinar de fin, mai fin chiar decat cel din amintirile litoralului romanesc de acum multi, multi ani, iar faptul ca e cea mai nordica plaja a orasului si intr-o zona fara obiective de interes pentru turismul de masa o face sa fie mult mai putin populata. Daca v-a fugit gandul la plajele izolate din golfuletele grecesti, v-a fugit degeaba: desi frumusetea salbatica a naturii neatinse nu e de gasit aici, iar singura aparitie exotica era un grup de amici care imparteau un ceai de maté cu salvamarul, plaja are toate dotarile necesare si de negasit pe plajele romanesti: bude civilizate si internet wireless. Bonus, departarea de portul industrial si numarul relativ redus de turisti care o viziteaza inseamna apa mult mai curata decat in alte zone.

Nisip fin, apa curata si suficient spatiu incat nu-ti arunca nimeni nisip in cap

Nisip fin, apa curata si suficient spatiu incat nu-ti arunca nimeni nisip in cap

Cum insa briza marii se facea vinovata de exces de zel, dupa prea putin inot in superba Mediterana am apucat din nou calea orasului nou. Drumul ne-a dus printr-un alt parc cu o amenajare deosebita si foarte in acord cu cladirile unduitoare care il vegheaza: Diagonal Mar.

Daca va ganditi sa aruncati vina pe obiectivul fisheye, mai ganditi-va o data: cladirile unduitoare si formele neregulate par a fi specialitatea locala. Lipsa unor cutremure serioase, curajul arhitectilor si o foarte buna planificare urbana fac din zona moderna a Barcelonei o parte care merita vizitata.

Daca va ganditi sa aruncati vina exclusiv pe obiectivul fisheye, mai ganditi-va o data: cladirile unduitoare si formele neregulate par a fi specialitatea locala. Lipsa unor cutremure serioase, curajul arhitectilor si o foarte buna planificare urbana fac din zona moderna a Barcelonei o parte care merita vizitata.

Structuri avangardiste, pasarele suspendate, palmieri, ba chiar si o egreta mica au mai alinat un pic regretul de a parasi plaja mai repede decat as fi vrut (desi, aproape mereu e mai devreme decat as fi vrut, daca e sa fiu complet sincer).

Parcul Diagonal Mar e un simbol al evolutiei Barcelonei: o amenajare urbana respirand calm si impacare a luat locul unei zone industriale parasite.

Parcul Diagonal Mar e un simbol al evolutiei Barcelonei: o amenajare urbana respirand calm si impacare a luat locul unei zone industriale parasite.

 

14Jan/16

Ziua 2: Hai hui prin Barcelona

Se zice ca, mai devreme sau mai tarziu, tot sub pamant ajungi….

…si desi exista alte variante, pare-se ca, cel putin in ceea ce priveste Barcelona, asta e solutia cea mai rapida pentru a ajunge dintr-un loc in altul (la ce va gandeati?! ). Cu asta in gand am luat de la automatul plasat la intrarea statiei de metrou o cartela cu 10 calatorii – pret 9,95 euro. Dupa cum va povesteam, transportul in comun Barcelona e in grija unei singure institutii, ceea ce iti ofera o flexibilitate excelenta in a-ti organiza deplasarile si, desi exista si variante de card care combina reduceri la muzee, obiective si transportul in comun, cand stai o perioada mai lunga, cartelele cu 10 sau mai multe calatorii sunt o solutie mai avantajoasa.

In Barcelona, indiferent daca pe deasupra sau pe sub pamant, e aproape imposibil sa te ratacesti – cel putin nu pentru mai mult 5 minute consecutive. In ciuda acestui fapt, a durat un pic sa gasim una dintre intrarile in Parc de la Ciutadella. Trecand totusi peste momentul agresiunii cartografice (ne-a batut harta ), privirile ne sunt atrase de un peisaj tipic romanesc: cai stralucitori, urcati la etaj!

Cai si oratanii urcate pe cladire. Totul e aurit. Nu e Ciurea, nu e nici Strehaia... Nu stiu daca era' chiar de (h)aur, dar sigur era' camere! :)

Cai si oratanii urcate pe cladire. Totul e aurit. Nu e Ciurea, nu e nici Strehaia…
Nu stiu daca era’ chiar de (h)aur, dar sigur era’ camere!

Lasand gluma deoparte, Parc de la Ciutadella e unul dintre multele parcuri minunate ale Barcelonei, chiar si in varianta invadata de toate corturile, gheretele si diversele manifestari pricinuite de La Mercé, festivalul mamut descris de TripAdvisor ca fiind the biggest, baddest, loudest, happiest, ‘fire-iest’ mother of a festival ever.

Peisajul si modul in care fiecare metru patrat de pamant e ingrijit, modul in care diversele parti se imbina si reusesc sa creeze un spatiu unitar si relaxant sunt demne de toate aprecierile.

Fantana arteziana e unul dintre cele mai vizitate elemente ale parcului.

Fantana arteziana e unul dintre cele mai vizitate elemente ale parcului.

Cum pregatirea mea cu privire la obiectivele de vizitat si Barcelona in general a fost sublima (si mai ales continuarea…), aflu abia acum ca parcul in cauza a fost construit pe locul unei foste garnizoane militare, pentru Expozitia Universala din 1888. La mai bine de un secol, fantana de mai sus, minunata cladire Castell dels Tres Dragons, o sera si un “umbrar” cu totul special sunt mostenirile ramase.

Castell dels Tres Dragons e fostul sediu al muzeului de stiinte naturale, mutat relativ recent in impozanta cladire Forum

Castell dels Tres Dragons e fostul sediu al muzeului de stiinte naturale, mutat relativ recent in impozanta cladire Forum. Aparent, nu doar harta ma batea in ziua respectiva, ci si alinierea cladirilor pe verticala…

Cu precadere fostul restaurant si sediu al Museu Blau merita toata atentia vizitatorilor: cladirea este in renovare/consolidare si, din pacate, nu poate fi vizitata (in 2015), dar chiar si o privire din exterior merita aruncata acestei bijuterii arhitectonice.

Daca arata ca o sera si e plina de plante, probabil chiar e....o sera!

Daca arata ca o sera si e plina de plante, probabil chiar e….o sera!

In partea dinspre Passeig de Picasso puteti gasi minunatiile de mai sus, precum si cea de mai jos. Evident, daca intr-o parte e mult soare, trebuie sa fie undeva unde sa gasiti…umbra.

Din nu stiu care motive, m-as fi asteptat sa iasa o locomotiva de acolo. Dar inauntru erau doar plante si in rest pustiu. Cam ca in majoritatea garilor din Romania, de fapt!

Din nu stiu care motive, m-as fi asteptat sa iasa o locomotiva de acolo. Dar inauntru erau doar plante si in rest pustiu. Cam ca in majoritatea garilor din Romania, de fapt!

Si daca vreti sa luati o pauza de la parc, pe aceeasi Passeig de Picasso gasiti o…chestie pe care, desi nu am inteles-o, e clar dedicata ilustrului artist care a dat si numele strazii.

Daca ma uit si nu inteleg nimic, trebuie ca e arta! Momentul in care-ti aduci aminte versul "Don't know what you're doing - baby, must be art!"

Daca ma uit si nu inteleg nimic, trebuie ca e arta!
Momentul in care-ti aduci aminte versul “Don’t know what you’re doing – baby, must be art!”

Intorcandu-te in parc, vei putea constata in drum spre cealalta extremitate ca fauna care insufleteste parcul nici nu hamaie, nici nu cârâie (ca sa fiu elegant si sa nu ma refer la cealalta fauna, care cauta prin buzunare ). Cum, am zis ca nu cârâie? Ba da, dar nu cum te-ai astepta de la ciorile mioritice care ineaca parcul Copou din dulcea urbe a Iesilor…sau, mai bine zis, cârâie, nu croncane! Ei doi si inca vreo 20-30 ca ei faceau o galagie de nedescris.

Responsabilii cu galagia in Parc de la Ciutadella sunt frumos coloratii papagali din imagine, care la mijlocul lui septembrie se preocupa de...cuibarit.

Responsabilii cu galagia in Parc de la Ciutadella sunt frumos coloratii papagali din imagine, care la mijlocul lui septembrie se preocupa de…cuibarit.

Si fiindca tot am amintit de papagali, sa precizam ca in mijlocul parcului se afla o alta specie, pe care o regasim si la noi si care poate provoca distrugeri pe scara larga: e vorba de politician. Ei bine, in incinta parcului se afla destul de discreta cladire a Parlament de Catalunya.
Si daca zoologia sau animalele de diverse feluri sunt pasiunea voastra, tot in acest parc gasiti si Zoo Barcelona, pe care din pacate n-am vizitat-o…ramane pe data viitoare.

Dupa vizita in parc, existau doua optiuni: fie catre faleza, pentru a vedea Portul Olimpic, Port Vell si apoi statuia lui Columb, fie in directia opusa, pentru a vedea Arcul de Triumf, aflat in imediata apropiere a parcului. Si cum se spune ca omul are o capacitate limitata de a face alegeri, le-am vazut pe toate!

Arcul de triumf din Barcelona se afla la o aruncatura de bat de parc si merita vazut: e frumos lucrat, pare-se tot pentru Expozitia Universala de care spuneam mai sus. Nivelul detaliului probabil a pus la grele incercari rabdarea constructorilor.

Arcul e triumf e un obiectiv care nu merita ratat, aflat intr-o zona plina ochi de lucruri placute ochiului. Oricat de amuzant ar suna, chiar si intersectia din fata sa merita privita pentru arhitectura atat de diferita a cladirilor.

Arcul e triumf e un obiectiv care nu trebuie ratat, aflat intr-o zona plina ochi de lucruri placute ochiului. Oricat de amuzant ar suna, chiar si intersectia din fata sa merita privita pentru arhitectura atat de diferita a cladirilor.

Plini de triumf, am apucat spre faleza, ceea ce pentru cineva mereu fascinat de mare si inot nu poate fi decat o idee buna. Daca alegi sa mergi pe Passeig de Picasso, drumul te duce foarte aproape de Estació de França, a doua gara ca marime din Barcelona si recunoscuta pentru frumusetea ei, insa daca n-ai dor de duca si chef sa asculti glasul sinelor de tren, poti alege sa ocolesti prin partea opusa, admirand cladirile care compun campusul universitar.

Una dintre nu putinele cladiri spectaculoase. Aceasta se gaseste in apropiere de Estació de França si pot doar sa-mi inchipui ce vedere ai asupra orasului si a marii de la ultimul etaj...

Una dintre nu putinele cladiri spectaculoase. Aceasta se gaseste in apropiere de Estació de França si pot doar sa-mi inchipui ce vedere ai asupra orasului si a marii de la ultimul etaj…

V-as spune ca drumul ne-a scos in apropierea unei cladiri ciudate, dar ar insemna sa ma repet: in drumul spre faleza ne-am gasit langa foarte spectaculosul Hospital del Mar, locul de unde probabil te simti mult mai putin bolnav dupa ce vezi soarele rasarind din mare din camera de spital.

Hospital del Mar, un spital unde nu pare sa fie vai si amar :)

Hospital del Mar, un spital unde nu pare sa fie vai si amar

Dar trecand peste aceste ganduri dulci-amarui, am investigat portul olimpic si am pornit intr-o plimbare vioaie spre  Port Vell, Barceloneta si coloana dedicata lui Cristofor Columb. Daca destinatia finala era acest obiectiv turistic de neratat sau bulevardul La Rambla, cel intesat de magazine scumpe, nimeni nu poate sti cu exactitate, dar asta ramane sa o lamureasca istoricii.

Passeig Maritim, o esplanada frumoasa si eleganta, strajuita de palmieri, care te poate duce spre hotelul W (cladirea sub forma de vela, din capat), centrul comercial MareMagnum sau acvariul. Nu le-am vizitat, insa.

Passeig Maritim, o esplanada frumoasa si eleganta, strajuita de palmieri, care te poate duce spre hotelul W (cladirea sub forma de vela, din capat), centrul comercial MareMagnum sau acvariul. Nu le-am vizitat, insa.

Cert e ca pana acolo mai era multa distanta de parcurs si inca si mai multa gura de cascat. Zona e intr-adevar foarte frumoasa si plina de oameni care par a fi intr-o eterna vacanta, probabil spre disperarea celor care ajung prin zona cu alte scopuri decat plaja. Tinand drumul, vei trece pe langa o cladire impozanta, sediul muzeului de istorie a Cataluniei, inconjurata de terase si restaurante (unde salariul minim pe economie din Romania ajunge pentru o masa fara pretentii), apoi vei continua in plimbare pe Passeig de Colom. Daca nu v-ati dat seama deja, Cristobal Colom e denumirea locala pentru Cristofor Columb, adica cetateanul de mai jos, urcat pe stalp.

Desi nu-i frumos sa arati cu degetul, pe Columb l-au facut in aceeasi ipostaza ca pe Bratianu la Galati. Daca despre Columb se spune ca arata catre America, insa directia in care arata e gresita, despre Bratianu pot crede ca arata directia in care se iese din Romania..

Desi nu-i frumos sa arati cu degetul, pe Columb l-au facut in aceeasi ipostaza ca pe Bratianu la Galati. Daca despre Columb se spune ca arata catre America, insa directia in care arata e gresita, despre Bratianu pot crede ca arata directia in care se iese din Romania..

In spatele statuii incepe celebra La Rambla, despre care s-au scris rauri de cerneala…sau, mai bine zis, s-au tocit mii de tastaturi si s-au umplut zeci de giga de spatiu pe servere, asa ca nu voi mai scrie si eu ca e plin de actori ambulanti, mimi, gura-casca, vanzatori de suveniruri, cladiri superbe si alte de-alea. Ups, de fapt am zis deja! Ce merita adaugat e ca pe partea dreapta a strazii (stand cu spatele la mare, adica) veti gasi un intrand catre o piata denumita, soc si groaza pentru Barcelona…Plaça Reial! Hala Madrid, spuse purtatorul tricoului cu Garfield.

Plaza Real nu face referire la celebra echipa Madrilena, ci inseamna Piata Regelui.

Plaza Real nu face referire la celebra echipa Madrilena, ci inseamna Piata Regelui.

Cam tot prin dreptul acestei piete, dar pe partea opusa si ascuns pe o strada perpendiculara pe La Rambla se afla o alta minunatie arhitectonica: Palau Güell. Desi nu l-am vizitat, amicul Google are multe imagini care ma fac sa-l pun in topul listei pentru urmatoarea vizita in Barcelona…cand va fi ea.

Si evident, pentru ca orice dragoste (ca o fi ea dragostea de arhitectura, de relaxare sau de plimbari lungi) trece prin stomac, e musai sa va alaturati valului de gura casca din La Boqueria, cea mai faimoasa (si probabil cea mai scumpa) piata din Barcelona, pe care o gasiti pe aceeasi parte stanga a bulevardului. Ce-i drept, tarabele nesfarsite cu munti de fructe care mai de care mai exotice sigur nu va vor lasa indiferenti, iar pe vanzatori probabil mai bogati cu cativa euro. Si daca ne gandim ca nu doar fructe se gasesc acolo, ci si peste, scoici, caracatite si mai ales nelipsitul Jamón Ibérico, probabil cel mai celebru produs spaniol…exceptand fotbalul, desigur.

Dar cum seara incepe sa vina parca prea repede la finalul lui septembrie, am decis ca-i momentul sa testam din nou eficienta transportului in comun…si am ajuns in timp util pentru a vedea ultimele lumini ale apusului colorand in nuante placute cele doua cladiri care amintesc de turnurile WTC si strajuiesc plaja pe care o vazusem cu doar cateva ore in urma.

Colosii de sticla si metal din apropierea plajei. Nu stii daca sa le plangi de mila corporatistilor care muncesc acolo in timp ce altii fac plaja in fata sau sa-i invidiezi ca pauza lor de masa se poate desfasura in slip, pe nisipul fierbinte.

Colosii de sticla si metal din apropierea plajei. Nu stii daca sa le plangi de mila corporatistilor care muncesc acolo in timp ce altii fac plaja in fata sau sa-i invidiezi ca pauza lor de masa se poate desfasura in slip, pe nisipul fierbinte.

13Jan/16

Cate stii ca stie Google?

Dupa ce acum cateva zile spuneam ca Google stie multe despre tine, inclusiv cand ti-s planificate zborurile

In timp ce spionam unde sta prietenul Eugen in marele oras britanic, am aflat ca Google mai stie un lucru despre planurile mele de viitor:

Daca uitam unde trebuie sa fiu intr-o zi din mai....mai stie Google :)

Daca uitasem cumva unde trebuie sa fiu intr-o zi din mai….mai stie Google

Se vede treaba ca baietii astia chiar integraza continutul emailurilor pe care le primesti cu celelalte componente ale universului Google: maps, calendar si numai ei stiu ce altele si inteleg o gramada de tipuri de bilete.

10Jan/16

Ziua 1: Somn nitel si Park Guell

A ajunge din Iasi in inima Barcelonei, in anul de gratie 2015, inseamna a experimenta o prea putin placuta ilustrare a principiului lui Pareto in transporturi: 80% din timp se pierde strabatand doar 20% din distanta!

Asa se face ca, in seara zilei de 19 septembrie am plecat spre directia Aeroport Otopeni cu autocarul Teisa si am ajuns in Bucuresti in jurul prea matinalei ore 4. In caz ca m-ar fi lovit amnezia retrograda, nicio grija: cum aveam biletele de avion pe contul de gmail, simpaticul Google a avut grija sa-mi adauge zborul in calendar si sa-mi arate si pe Google Maps ca am un zbor rezervat de la Otopeni in ziua urmatoare. Surprize surprize, cate stie Google despre tine

N-o sa insist mult nici asupra maretul aeroport Otopeni, a carui zona de asteptare seamana cu o gara, in care am mai privit timpul cum trece inca vreo cateva ore.

Zborul in sine, desi dureaza aproape 3,5 ore, iti ofera cateva privelisti interesante, dintre care coasta sudica a Frantei si apropierea de tarmul spaniol sunt demne de cadre mai bune decat cel de mai jos.

Apropierea de destinatie iti ofera peisaje frumoase de la inaltime

Apropierea de destinatie iti ofera peisaje frumoase de la inaltime

Si, dupa mai bine de 24 de ore de la ultima impreunare de durata a genelor am ajuns in Barcelona!
Aeroportul El Prat este prima imensitate din Barcelona cu care te intalnesti: cu marele ajutor al celui mai recent si mare terminal (denumit, “perfect logic” T1) care masoara peste jumatate de kilometru patrat, 37,5 milioane de pasageri vin si pleaca anual de aici. Nu e foarte dificil sa-ti prinzi urechile in incercarea de a ajunge in centrul orasului, iar cand ai si doua valize care cantaresc impreuna cat un om mai mic, ajutorul primit a fost nepretuit!

Exista mai multe variante de a ajunge cam oriunde doresti, dar sansele de a face asta fara a fi obligat sa schimbi mijloace de transport in comun si/sau sa mergi distante nu tocmai mici cu valiza dupa tine, coborand sau urcand scari sunt destul de mici. Avertizare de bodybuilding neintentionat.

Pentru aproape doua saptamani, casa noastra s-a gasit in dragutul, verdele si mai ales inclinatul cartierul El Guinardó: distanta de la statia de metrou El Guinardó – Hospital de Sant Pau pana “acasa”, desi nu mai mare de 400 de metri, iti ofera o ascensiune de la 75 de metri (cota la statia de metrou) pana la 110, reiesind o frumoasa rampa cu inclinatia de aproape 9%. Se adauga bagaje si nesomn. Se scoate sufletul

Si mai departe de aici, panta continua sa fie pronuntata (ba chiar foarte pronuntata), unul dintre cele mai frumoase (daca nu cel mai!) puncte de belvedere din Barcelona fiind plasat la vreo jumatate de kilometru, dar si vreo 150 de metri mai sus. Dar despre asta, intr-un alt episod.
Grijulii la calitatea traiului localnicilor, Pimaria din Barcelona a dotat aceasta zona cu o serie de trei seturi de scari rulante si, atentie, un “lift” care urca in unghi coama dealului, ca cele pe care le vedeti la competitiile de sarituri cu skiurile. Evident, niciun conational de culoare mai sobra nu se gaseste sa strice sau murdareasca investitiile facute. Sa fie bunul simt si spiritul civic? Sa conteze faptul ca zona este supravegheata video? Probabil cate un pic din toate. Rezultatul, insa, e ca ti se face rusine numai sa te gandesti ca ai putea strica ceva sau ca ai putea arunca gunoi sau lipi guma pe acolo…
Brutal contact cu civilizatia. Lipsa “faunei comunitare” (am numit aici maidanezii) si colectarea selectiva a deseurilor dusa la nivel de religie au fost celelalte constatari entuziasmante ale primei zile. V-as pune o poza cu un Grivei din Barcelona, gata sa muste un postas sau un cersetor…dar n-am gasit.

Asadar, ajunsi la destinatie, dupa mai bine de 14 ore de drum (dintre care vreo 10 petrecute in Romania…), dupa o prima masa pe taram spaniol (si fac eforturi serioase sa nu le multumesc Ancai si lui Jose la fiecare doua randuri pentru cate ne-au oferit pe parcursul vacantei noastre…asa ca le mai multumesc o data acum cat pentru toate randurile de mai sus si mai jos), a venit si oboseala. Dar nu e timp de odihna cand sunt atat de multe locuri de vazut si atat de putin timp. Asa ca am inceput cu Park Güell, aflat la ceea ce englezii numesc “walking distance”.

Drumul te poarta pe langa cladiri cu arhitectura superba, una si una, toate decorate cu omniprezentul steag catalan, pe strazi povarnite si prin zone ingrijite.

Desi mare parte din oras pare a fi fost trasat cu rigla si echerul, sistematizarea nu s-a aplicat si cladirilor. Bijuteriile arhitectonice sunt peste tot!

Desi mare parte din oras pare a fi fost trasata cu rigla si echerul, sistematizarea nu s-a aplicat si cladirilor. Bijuteriile arhitectonice sunt peste tot!

Park Güell e rezultatul asocierii dintre banii si istetimea lui Eusebí Güell, industrias (sau, cum se zice mai nou, antreprenor) vestit la inceputul secolului trecut si Antoní Gaudí, unul dintre cei mai celebri arhitecti din istorie – pana si eu am auzit de el

Exista o zona publica, accesibila fara taxa si o zona monumentala (si la propriu si la figurat), pentru accesarea careia se platesc 7 euro.

Zona din Park Guell accesibila fara taxa este deosebita, dar ii lipseste spectaculozitatea celei platite. Oricum, ofera niste peisaje dragute si o renaxanta plimbare.

Zona din Park Guell accesibila fara taxa este deosebita, dar ii lipseste spectaculozitatea celei platite. Oricum, ofera niste peisaje dragute si o relaxanta plimbare.

Desi reprezinta nici 8% din suprafata intregului complex, zona “cu taxa” e fara indoiala cea mai spectaculoasa si cautata, aproape toate din rezultatele cautarii pe Google cu privire la Park Güell fiind cu imagini de acolo. Pregatiti-va insa dictionarul de neologisme: cozile destul de apreciabile si, valurile de oameni care parca au ca unic scop ruinarea oricarei poze te vor face sa iei in calcul evocarea unei mame a turismului de masa atunci cand incerci sa surprinzi un cadru, oricare ar fi el. Despre ponturi pentru amatorii de fotografie o sa scriu separat, insa pe moment voi spune ca, daca de oameni nu puteti scapa, incercati sa surprindeti unghiuri mai putin obisnuite.

Soparla lui Gaudí intr-o perspectiva aparte. Cu putin efort se pot scoate si oamenii din ea. In realitate, probabil doar o alarma terorista ar putea face asta (nu ca as sugera o asemenea abordare, insa!).

Soparla lui Gaudí intr-o perspectiva aparte. Cu putin efort se pot scoate si oamenii din ea. In realitate, probabil doar o alarma terorista ar putea face asta (nu ca as sugera o asemenea abordare, insa!).

Aflati acolo, nu cadeti in ispita cadrului perfect ci bucurati-va la maxim de experienta vizuala. Miile de bucatele de gresie colorata sunt o adevarata minune, iar in asezarea lor puteti ghici o puzderie de motive, de la cele florale, cele mai banale, la cele amintind de vietuitoare marine sau religioase.

Mozaicul multicolor te priveste de peste tot. Priveste-l si tu pe el, e unic!

Mozaicul multicolor te priveste de peste tot. Priveste-l si tu pe el, e unic!

Ajunsi pe terasa principala a parcului, de unde puteti admira o buna parte a orasului, lasati-va captivati de miile de modele si culori pe care vi le dezvaluie mozaicul bancii principale, inspirata de forma dragonilor din povesti. In ciuda sutelor de oameni care roiesc in jur, cand te asezi pe banca de piatra si privesti in zare spre Mediterana, care e o pata albastra si distanta, te cuprinde o relaxare placuta.

Banca de piatra, decorata cu o migala supraomeneasca te invita sa te asezi, uitand de toate grijile altor momente si locuri.

Banca de piatra, decorata cu o migala supraomeneasca, te invita sa te asezi, uitand de toate grijile altor momente si locuri.

E greu sa gasesti doua alaturari identice. Privind modelele ce ti se insira in fata ochilor, te simti ca in fata unui nesfarsit catalog Rorschach: imaginatia fiecaruia e limita a ceea ce se poate citi in opera catalanului.

Parcul imaginat de Gaudí e plin de culori, forme si intelesuri ascunse. Cate perechi de ochi, atatea interpretari.

Parcul imaginat de Gaudí e plin de culori, forme si intelesuri ascunse. Cate perechi de ochi, atatea interpretari.

 

Dupa ce ne-am saturat de betia de culori si forme, iar soarele se pregatea de acum sa apuna,ne-am indreptat spre iesire, admirand modul in care spirala aleii, sustinute de coloanele cu o forma bizara, iti ofera ocazii de a-ti exersa abilitatile fotografice.

Uneori, pur si simplu, trebuie sa faci poza de manual!

Uneori, pur si simplu, trebuie sa faci poza de manual!

Privind in urma la oamenii care se itesc de peste tot, e usor de inteles de ce orice speranta de a prinde o poza “doar pentru tine” e o utopie.

Chiar si inainte de ora inchiderii, in Park Guell sunt oameni peste tot.

Chiar si inainte de ora inchiderii, in Park Guell sunt oameni peste tot.

Plimbarea spre casa in ultimele raze de soare ale zilei pe strada Avinguda de la Mare de Déu de Montserrat (pana iti citeste GPS-ul denumirea strazii, ratezi intersectia) iti da ocazia sa admiri de la inaltime unul dintre cele mai frumoase orase din Europa.

Din toate cladirile din Barcelona, doua sunt cele care prin dimensiuni si forma atrag atentia. Torre Agbar e, cu siguranta, o cladire care provoaca imaginatia multora!

Din toate cladirile din Barcelona, doua sunt cele care prin dimensiuni si forma atrag atentia. Torre Agbar e, cu siguranta, o cladire care provoaca imaginatia multora!

Din miile de cladiri, doua sunt de-a dreptul erecte, iar dimensiunile lor prin comparatie cu celelalte, te uimesc. Iar daca despre Sagrada Familia trebuie sa te exprimi macar cu o usoara piosenie, verbul mai sus mentionat i se potriveste ca o…manusa, sa zicem, coloratului Torre Agbar. Dar si despre asta, in zilele urmatoare.