In rutina casa-munca-acasa, timpul pare a se comprima intr-un amestec difuz de momente malaxate. E, iar, finalul unei veri si amenintarea toamnei vine hâdă. E o zi in care primesti informatii despre cum locul in care ai copilarit e sistematic curatat, spre a fi scos la mezat. Inca o promisiune incalcata, perspectiva Galatiului drept acasa indepartandu-se, ranind. Azi, poti doar sa te asezi pe o banca la umbra si sa inghiti cu noduri un pranz fara gust, privind la o arteziana care nu tradeaza vreo emotie.

E aceeasi zi in care, in urma cu cinci ani, impreuna cu o mana de oameni inimosi dadeam oficial startul unei activitati care ne-a hranit, invatat, oferit prieteni, schimbat si oferit experiente irepetabile. O oaza cu cafea si glume, atat de departe de irosirea din cladirile fumurii.

Pui furculita jos, in timp ce arteziana isi arunca in nestire aceeasi apa in cer, recicland-o si filtrand-o constiincios, iar mintea fuge aiurea la zile toride, mangaiate de racoarea placuta a umbrei de pe o alee cu nume de trandafiri.

The tide that left and never came back…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.