Full Body Workout in copaci

Slide away and give it all you’ve got, spune o melodie a beligerantilor frati de la Oasis si cam asta s-a si intamplat in randurile bloggerilor ieseni in urma cu fix o saptamana, cand am participat la testarea traseelor din Parc Aventura Nativa, cel mai nou (si, cred, cel mai provocator) parc de tip aventura din regiune.

In ordinea numerelor de pe tricou, Alexandra AlistarAlexandra BohanAnda PintilieAndreea IgnatBianca Ionel, Diana Dascalu (autoarea pozelor de mai jos), Diana LupuIrina NichifiriucMariana Doroșenco si subsemnatul ne-am propus sa dam dovada de abilitati fizice demne de Tarzan – efectul a fost, pe alocuri, contrar, pentru ca planificarea de la inceputul traseului nu se potriveste deloc cu senzatia pe care o ai cand te bălăngănești lipit de un butuc, la cativa metri in aer. Acum, sa nu credeti ca e ceva periculos; de fapt, e foarte sigur, pentru ca primesti hamuri bune, casca, manusi, ai mereu doua carabine cu care sa te asiguri si atat copacii cat si platformele sunt foarte stabile. Cum s-ar zice, it’s all in your mind (si bicepsi, tricepsi, pectorali, croitori, cvadricepsi, deltoizi si alti muschi de care nici nu stiam ca exista).

Aventura Nativa Parc

In rol de Atlas, sustinand comunitatea de blogger

 

Ce gasiti la Parc Aventura Nativa

 

In primul rand – loc sa te simti in largul tau, haladuind prin copaci, pe franghii si diversi busteni, pe cele 5 trasee pentru adulti (si unul pentru copii, daca n-ati trecut inca de varsta buletinului). Am testat trei dintre ele (verde, portocaliu (cel mai usor) si rosu), iar impresia e una foarte buna: provocarile sunt variate, multe elemente mobile si seria de 5 segmente cu tiroliana de la finalul traseelor e o binevenita relaxare dupa perioada de “tras de tine”.

E loc si pentru pasiuni la care nu e nevoie de casca si ham, cum ar fi tenisul de basa si badminton-ul, precum si trambuline si loc de relaxat la umbra, cu un suc, o cafea (sau o bere) in mana, intr-o cabanuta special construita. Atentie, insa, accesul pe trasee cu “alcool la bord” e strict interzis, asa ca lasati berea ca rasfat final si raspundeti intai provocarii traseelor.

Aventura Nativa Parc Traseu

Dupa atatea trasee la inaltime, ai toate sansele sa adormi mai bustean ca bustenii pe care calci

Aventura Nativa Tiroliana

Tiroliana cu punct terminus: copacul din fata!

 

Serios, e un loc bun de evadat un pic din aglomeratia Iasiului si nici macar nu e departe: parcul e de gasit in Barnova, foarte aproape de pensiunea Garofita (asa mi se zice, eu habar n-am care e aia), dar sunt indicatoare destule si colorate, incepand cu Hanul 3 Sarmale (acolo unde trebuie sa virati la dreapta). In lipsa de masina, exista microbuz Iasi-Barnova, care va lasa foarte aproape. Si daca tot mergeti, sigur n-ar strica sa vedeti si preturile.

Preturi Aventura Nativa

Nu stiu daca toate lucrurile-s mai distractive in grup, dar cataratul prin copaci sigur e (si e si mai convenabil la pret)

 

Sa nu uit: desi temperatura in Barnova e semnificativ mai scazuta fata de centrul Iasiului (cunoscut zilele astea drept Downtown Hell), va recomand cel putin un tricou de schimb – nu de alta, dar dupa trei trasee, hainele mele aratau cam asa:

Aventura Nativa Efort

Trei trasee=macar doi litri de apa. Pare un targ echitabil, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *