I don’t feel like dancing..at all

Am primit de cateva zeci de ori intrebarea: “tu de ce nu dansezi?”. Raspunsul meu, “pentru ca nu-mi place, nu-i vad sensul”, a atras remarce dintre cele mai variate si priviri neincrezatoare – pai cum altfel sa te manifesti in fata unei asemenea aparente bizarerii?
Am facut cateva ore de dansuri cand imi scriam varsta cu o singura cifra: nu m-a impresionat, tocmai pentru ca nu-i gaseam scopul. Ani mai tarziu, am gasit un citat care spunea aproximativ ca dansul este refularea pe verticala a unei tendinte orizontale (varianta originala ii apartine lui George Bernard Shaw si zice “Dancing: the vertical expression of a horizontal desire legalized by music”) si, cu o simpla privire la diverse tipuri de dansuri mai neprotocolare (a se citi, dansul de dupa cateva pahare, cand “atmosfera se incinge”) n-as zice ca-i deloc departe de adevar. Exista, totusi, o fractura logica intre tendinta de autoprezentare pozitiva (stiti voi, costume elegante, camasi si cravate atent asortate, etc) si sudorile care ii trec pe dansatori e un mare oximoron vizual. Fata rosie, transfigurata de agitatie a unuia aranjat “la patru ace” m-a amuzat mereu.

De ce n-am intreba si invers? Tu de ce dansezi? De fapt, de ce danseaza TOATA lumea (pentu ca nu exista vreo cultura care sa nu faca asta, exceptand restrictiile impuse de unele religii)?
Evolutiv, dansul pare a fi folosit in doua scopuri distincte: bonding (de la transmiterea de mesaje, povesti prin miscare, inaintea dezvoltarii unei scrieri standardizate, la crearea unor stari de constiinta modificata, folositoare in lupte) si mating (de la insecte si pasari, pana la primate se gasesc o gramada de exemple). Interesant (asta o fi cuvantul?!) e ca omul modern a sublimat principalele doua scopuri milenare ale dansului in altele mai dezirabile social: consumarea de calorii, metoda de socializare, obtinerea unei stari de bine prin efort fizic, etc.
Ca dansul s-a cuibarit in natura omului si a devenit un element important in relatiile interumane si ca normal (statistic vorbind) e sa dansezi, nu sa nu dansezi, e evident. Si totusi, a trecut ceva vreme de cand ne bateam pe burta cu ursii, razboaiele noastre au devenit ultratehnologizate si povestile se spun prin filme, muzica sau carti. Avem sporturi pentru consumat energia si atatea modalitati de socializare incat ne inchidem in noi de frica. Specia e atat de prolifica incat nu-i putem hrani pe toti. Lasand deoparte imitatia si presiunea sociala, oare n-ar fi cazul sa lasam dansul rudelor noastre mai mult sau mai putin indepartate din regnul animal? Ciudata idee, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *