Invatamintele fotbalului

Un om inteligent invata din fiecare experienta, un ignorant va avea nevoie de o confirmare atunci cand va fi mort. Am spus adesea ca fotbalul seamana in multe cu viata de zi cu zi si am starnit zambete, de la cele zeflemitoare, de superioritate, la cele un pic jenate, din seria “iar incepe asta cu ideile lui”.
Dincolo de sudoare, injuraturi, scandari si blaturi, fotbalul e o dimanica psihosociala interesanta, un fel de lume in miniatura, cu regulile ei, cu ierarhii, cu simpatii si antipatii si chiar adevarate slujbe (acuzam deseori fundasul ca “nu si-a tinut omul” sau portarul ca “a scapat-o ca pe sapun”). Fiecare joaca un rol in cadrul interactiunii, insa ramane el, cu fricile, bucuriile, preferintele fiecaruia. Unii sunt pierzatori din start, asteptand ca si in viata ca fatalismul sa-si faca jocul, altii se ridica si-i trag pe altii dupa ei.
Vorbim despre jucatori care “pun suflet” sau, din contra, despre faptul ca X “joaca la alibi”, preferand confortul caldut al unui joc care sa-i permita a spune mereu ca a incercat. “Chirurgii” invata adesea ca mereu va exista un peste mai mare in balta, iar implicarea puternica in dueluri fizice risca sa-ti aduca o retragere prematura. Zi de zi, intransigenta ne arata si in afara careului verde ca o coloana vertebrala rigida aduce admiratie, insa si riscul frangerii gatului. “Suferinta si mantuirea sunt intotdeauna personale”.
Fireste, fenomenul nu duce lipsa de cronicari, comentatori si statisticieni. Cei care au iluzia implicarii din postura neparticipativa. Nu-s de judecat pentru faptul ca au o parere. Ei analizeaza, privesc reluari si dau verdicte: “a vrea sã înregistrezi totul denota poate, ca nu te bucuri de nimic”. Fobalul, la fel ca viata, nu iti da reluari. Privitul post-hoc si eventualele compensari sunt iluzia care face esecul mai digerabil.
Un rol aparte in toata vanzoleala asta il are portarul, ultima oprire inaintea plasei portii – inger sau gropar in fiecare secunda. Acesta (care-i si postul meu preferat) se aseamana unui pasitor pe sarma: neantul ti-e mereu in spate, iar orice pas gresit te trimite in haul nereusitei. Paradoxul portarului e ca, desi e singurul jucator mereu cu spatele la poarta, e singurul care trebuie sa stie mereu unde se afla. La fel ca in viata, trebuie sa stii de unde vii ca sa poti alege incotro te indrepti si ca tot drumul sa aiba un sens.
Va marturisesc, nu excelez pe centrari. E si normal, alegerile-s momentele grele din viata, si a face sau a nu face un lucru tinde sa fie piatra de incercare de zi cu zi. Fotbalul ne invata, mai rau decat a iesi sau a nu iesi e sa iesi pana la mijlocul distantei si, dandu-ti seama ca ai gresit, sa te opresti. In fotbal, la fel ca in viata, a face un lucru pe jumatate inseamna a nu fi nici aici, nici acolo, iar din toata agitatia iti vei da seama ca nu mai stii unde-ti e locul si unde ai putea face ceva. Jumatate de om, calare pe jumatate de iepure schiop. La fel ca viata, fotbalul rezerva pentru portari o fina ironie: dupa ce te lupti o viata sa nu scoti mingea din poarta, tot tu esti cel care trebuie sa care sacul cu mingi la final. Si, fiindca spatiul e limitat si n-as vrea totusi sa va plictisesc, inchei prin a va spune: fotbalul si viata au mereu etape.O reusita acum nu va insemna mare lucru inaintea meciului urmator, iar dainuirea e o iluzie. Nu, mereu va mai fi un meci de jucat, un campionat, o miza. Cineva cu barba spunea: “eternitatea nu-i o speranta, e un timp geriatric”.

2 thoughts on “Invatamintele fotbalului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *