Oda Nimicului!

“N-ai mai scris nimic de mult”, imi mai spune uneori lumea. Eu niciodata n-am scris nimic, mereu am scris cate ceva menit sa lase o dâră (despre dâre, urme de talpi pe plaja si alte motive care ma obsedeaza v-am mai zis si va voi mai povesti) cat de mica, ma eschivez cu gratie semantica, evitand realitatea vizitelor creative atat de rare pe blog. Fanfaron sau nu, singurul lucru pe care mi-l pot reprosa e o doza prea mare de autocenzura: eu cand n-am ce spune, aleg sa tac, mai ales in situatiile in care e de asteptat sa spun ceva (macar putin) inteligent (ca de exemplu, atunci cand scriu pe blog) – lucru pe care vi-l doresc si dumneavoastra, iar aici includ 99,9% dintre posesorii de bloguri.

Serios, posibilitatea de a scrie orice, oricand, oriunde a insemnat un cataclism pentru expunerea de idei, comparabil, poate, doar cu aparitia aparatului foto digital pentru fotografie. O dilutie atat de mare a randurilor care merita citite in marea masa de imbecilitati/platitudini debitate in online aproape ca face cautarea primelor neavantajoasa – daca nu ai norocul si/sau stiinta de a merge din link in link, de la oamenii care intr-adevar au ce zice, risti sa te iei cu mainile de cap citind cum X a avut o zi dificila la munca, iar Y bea suc in timp ce scrie postul respectiv.Si n-am zis nimic despre cei certati cu cratima, acordul sau orice regula de minima decenta in exprimare..

Nu stiu daca sunt similare unor sute de mii de ziare Libertatea intre care se amesteca vreo Dilema sau vreun Catavencu vechi, insa inmultirea necontrolata a “scriitorilor de nimic” scarbeste si demotiveaza. Poate butonul “Publish” ar trebui inlocuit cu un putin subtil, dar atat de util “Ba! Sigur n-ai scris vreun cacat pe care vrei sa ti-l urci pe site?”. Zau asa, in vremea desuetului tipar selectia se facea destul de bine si singura: nu puteai scrie doar ca sa fii la moda, deoarece publicarea costa (si inca mai costa) destul de mult, iar ineptiile treceau greu de editorii prea putin dispusi sa-si asume trimiterea la tipografie a unui material infect. Acum, transmiterea universala a tampeniei e la un click distanta: se cheama, dupa caz, “Publish” sau “Share”.

Stiu, veti spune ca sunt ipocrit scriind “ceva despre nimic” si criticand ceva ce n-ar merita criticat, macar din punctul de vedere al consumului inutil de resurse. Totusi, simteam nevoia unei picaturi in oceanul inutilitatii. Poate nu-i tarziu, asa cum confectionam autocolante cu “Conduc prudent” sau facem evenimente pe tema “Salvati Rosia Montana”, sa facem si afise cu “Scriu istet” sau “Nu fi idiot! Nu publica mizerii!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *