In and out of music

Mi-era dor de posturi ca asta. Il incep, fara sa stiu unde voi ajunge cu el. Asta conteaza prea putin, pentru ca de multe ori pornim la drum fara sa stim incotro ne va duce. Pur si simplu, era jenant un blog al meu fara mine.

Spuneam candva “zi-mi ce muzica asculti ca sa-ti spui cine esti”. Dar ce se intampla atunci cand nu mai ai rabdarea sau chiar dispozitia de a o asculta?

Pana acum, “muzica mea” mi-a oferit urcari de nedescris si prabusiri epice, momente de o tensiune crunta De la topait descreierat si cantari improvizate, la caderi de neimaginat, as fi putut construi o compilatie, un soundtrack care sa (a)duca sau induca oricare stare, cate o melodie pentru orice, asemeni unei ape cu valuri, care te ridica sau coboara. Recent (sau mai putin recent), m-am simtit intr-o depresie usoara, dar suficient de lunga cat sa ma sece de resursa asta; fara oceanul pe care sa navighezi, conteaza prea putin cum tii carma.

Rutina ne macina. Invatam sa ne complacem, invatam drumuri si operatiuni, renuntam la a ne mai pune intrebari. Ne nivelam orizontul, nereusitele devin obsesii, obsesiile induc dubiile, dubiile duc la noi esecuri. E, mai mult sau mai putin, un “lead role in the cage”. Dincolo de cusca inchidem prieteni, muzica, nebunii, emotiile prea rele sau prea bune pentru a le mai infrunta. Terapia povesteste in cuvinte mari despre cum “clientul are resursele de a gasi rezolvarea la¬† problema”, neglijand un singur lucru. Asemeni gravitatiei care lipeste obiectele de pamant, si omul pare a fi tintuit de un fel de forta gravitationala a sufletului. Uneori, ea e atat de mare incat nu se mai poate ridica, alteori, atat de mica, incat te scuturi de ea ca de somnolenta matinala dupa un concediu relaxant. Thing is, sa n-o lasi sa te tina pe loc. Recent, am decis sa deschid din nou cusca. Sa pornesc, din nou, pe mare. Am luat cu mine muzica, am inceput sa dau de prieteni vechi, de obiceiuri vechi, sa integrez elementele placute in ceea ce sunt acum si sa ma trag de urechi cu F>G.

Si, apropo de drumuri, tinte si planuri, o conversatie epocala dintr-un episod de Criminal Minds:

Vanzatoarea: Where you headed?

Gideon: Nowhere in particular.

Vanzatoarea: How will you know when you get there?

Am inceput sa-mi fac planuri si sa ma tin de ele. Let it roll, baby, roll!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *