Dumbrava cu obiectii

Acum doua saptamani l-am intalnit pe Andrei Dumbrava, un soi de Gregory House al facultatii de psihologie. Comparatia e inerenta atunci cand ti se livreaza afirmatii de genul “cum poate avea pisicoterapia pretentia de a schimba” sau “voi veti fi cozile de topor”, care suna atat de aproape de “you are idiots” al celui interpretat de Hugh Laurie. Omul zice niste lucruri de-a dreptul scandaloase, dat fiind locul si contextul in care face asta, insa nu tocmai incorecte, ca si cum un teolog aflat intr-o biserica ar incepe sa puna la indoiala invataturile rostite dintre portile imparatesti.

Dintre lucrurile deosebit de interesante cu care si-a condimentat pledoaria “antipisicologica”, mi-a ramas in minte mai ales “dilema optimismului”. Intr-adevar, a redus intreaga campanie “gandeste pozitiv” la ceea ce, probabil, este de fapt: o bagatela. Daca acceptam ca optimismul e o trasatura, schimbarea unei trasaturi (presupunand ca e posibila, lucru indoielnic, pe buna dreptate) nu ar putea fi accesibila Ţatei Floarea si nici macar psihologului decat dupa un demers infiorator de lung si complex. Acceptand ca e o stare, acceptam ca interventia asupra sa e oarecum tardiva, din moment ce s-a demonstrat experimental ca e influentat implacabil de confruntarea cu realitatea cotidiana. De fapt, ce rost ar avea sa schimbi un lucru care oricum variaza natural si foarte puternic, in functie de factorii externi.

E, intr-adevar, hilar, sa presupui ca poti modifica personalitatea umana, altfel n-am mai intemnita infractorii, ci i-am trimite intr-un fel de service al mintii. E, poate, la fel de hilar, sa platesti pentru niste ochilari de cal, si-nca unii roz.

Desi a produs multe ridicari din sprancene si inca si mai multe incruntari, a fost prima data cand am simtit ca un masterat e util, ceea ce nu-i putin lucru.

15 thoughts on “Dumbrava cu obiectii

  1. Domnul Dumbrava Andrei mi-a fost profesor si pot spune ca din toti profesorii de la Cuza el a fost un om care a stiut ce sa ne invete si nu si-a batut joc de noi cum au facut ceilalti.El ne-a invatat sa ne reorientam,dar putini l-au ascultat sau putini au venit la cursurile lui. Oricum tot respectul pentru acest om.

  2. Este numit “Patologicul”! Asa i se spune, daca nu stiati. O fi având multe-n cap, dar neuronii lui dansează după o melodie inventata de el. Numai realitatea lui este cea …reala. Toti, noi toti, “TESTOASE” ce suntem, nimic “nu pricepem” (citat din acest mare, mare neom).
    Din acea facultate, de la DECAN pană la FEMEIA DE SERVICIU, fiecare în parte este tavalit in mocirla gandirii lui patologice, pana are satisfactia ca am inteles bine ceea ce a vrut sa spuna: ca nu mai poate fi spalat cu nimic.
    Participati la cursurile lui si minunati-va!!!
    Oare cei de deasupra lui cum pot lasa slobod pe unul ca el, printre studentii care chiar vor sa fie oameni in viitor?

  3. Sigur, bizareria e unul dintre criteriile bla bla, deci dpdv-ul asta ai un argument, omul iese cam taredin norme. Stii insa ce ma racaie pe mine? Ca, la nevoie, nu-i pot da o replica suficient de buna pe un teritoriu pe care se presupune ca ar trebui sa-l stapanim amandoi la un nivel decent. Dupa 3 ani de facultate si o licenta, nimeni (ma includ aici) nu e in stare sa-l bata cu propriile arme sau, macar, sa poarte o conversatie mai lunga de 5 minute fara a-i da ocazia sa-ti arate cat esti de incult si cat de putine stii in domeniu.
    Cat despre cum te simti cand esti luat in colimator, va marturisesc ca, pe principiul fair-play-ului, nu m-as fi suparat daca as fi fost luat “la pret de matineu”. Ce dracu, daca are dreptate, asta e! Ma deranjeaza infinit mai mult sa aud povesti frumoase, sa mi se ia banii ca apoi sa-mi corecteze lucrarea un infumurat, plin de cunoastere intr-ale psihoterapiei, dar nul in ceea ce priveste evaluarea.

  4. Odata intrat in zona minuscula, dar agitata, a Facultatii de Psihologie, te pomenesti suspendat intre cei doi mari “D”.

    Pe de o parte, domnul “D” (de la Dafinoiu sau de la Decan), care-ti zambeste cald, iti spune povesti fermecatoare, cu happy-end si te asigura ca totul va fi bine, daca inveti sa-ti construiesti viitorul. Acelasi placut domn nu are absolut nici o parere despre somitatile Gherasim si Havarneanu, care, nereusind sa-si impresioneze/atraga altfel audienta, apeleaza la “lasarea in restante”, in serii impresionante de reexaminari, care se pot apropia de numarul 10, procedeu care aduce decanatului bani frumosi, iar lor singura modalitate de a atrage atentia “publicului”.

    Pe de alta parte, il avem pe domnul Dumbrava. Omul nepotrivit la locul nepotrivit.
    Spre deosebire de colegii cuzisti, care, in majoritate, citesc o carte in fiecare deceniu, domnul D., daca nu punem la socoteala antipatia fata de medicina alternativa (de, asa-s cei mai multi medici!), manifesta o deschidere surprinzatoare fata de cultura. Cursul sau este interactiv, domnul profesor neconsiderandu-se detinatorul adevarului absolut, desi isi sustine vehement punctul de vedere. Umorul si temperamentul sau completeaza in modul cel mai fericit un curs/seminar in care uiti sa-ti mai consulti ceasul.

  5. Interesant topic. Se pune aici problema „Ce alegem? Niste profesori cu un stil învechit şi plicticos (din păcate, adesea şi corupţi), sau un profesor care ne povesteşte o groază de chestii – în afara cursului pentru care ia o leafă – şi se declara neconvenţional? Dar cred că lucrurile nu sunt atât de simple. Şi că „a alege răul mai mic” nu este întotdeauna o soluţie (vezi politica). Iată şi un exemplu, citat din presă:

    „ … Se întâmplă la Universitatea de stat din Pitești, mai exact la Facultatea de Jurnalism și Comunicare, aici unde studentele anului I au făcut plângeri scrise către conducerea universității, acuzându-l pe profesorul X de faptul că nu frecventează cursurile, iar atunci când este prezent… este ocupat mai mult cu aluziile de natură sexuală. Zvonurile că profesorul cu pricina ar mai fi avut aventuri amoroase și că pune note funcție de modul în care studentele răspund avansurilor sale, le-au făcut să-și ia inima în dinți și, cu riscul oricăror repercusiuni, au pus mâna pe foaie și pix, au redactat plângerile și le-au înaintat decanului facultății, Y.

    ,,Încă de la începutul anului am observat că acest profesor are un stil mai libertin de a preda. [ … ] că e divorțat și nu are obligații. Mie nu mi se pare normal să plătesc taxă de 25 de milioane ca un profesor să nu vină la ore, iar atunci când vine, să ne descoase ore întregi despre ce părere avem noi despre relația dintre un profesor și o studentă… Am înțeles că ar fi avut o relație cu o studentă care a terminat anul III sau care îl termină acum și care a lucrat la un ziar pe care dumnealui l-a avut în Pitești. Mai sunt printre noi fete mai slabe de înger, care ar putea crede toate promisiunile dumnealui, că le duce la Vâlcea, unde este patron de presă și unde are multe magazine.” – declaraţia unei studente.

    Revenind la personajul nostru ieşean, mă întreb cu ce drept îndeamnă el studenţii – sau studentele- să renunţe la a face studii superioare (că de, are el o reţetă magică de făcut bani). Sigur că mulţi dintre cei înscrişi nu au nici în clin, nici în mânecă cu cartea. Dar măcar un procent de 10% pot fi dotaţi pentru carte, şi nu e cazul să-i trimită la săpat şanţuri. Dumnealui chiar, are două titluri „dom’ doctor” şi „dom’ profesor”. Oare este ultimul mohican?

    Cine are urechi de auzit, să audă.

  6. curios lucru sa gasesc pe net o sectiune special dedicata d-lui Andrei Dumbrava personal, il admir si simpatizez, insa de-a lungul celor doua semestre in care am fost la cursurile/seminariile dumnealui m-au intrigat cateva lucruri, intre care faptul ca refuza sa vorbeasca despre ceea ce se presupune ca ar trebui sa predea (desi, recunosc, provocarile pe care le lanseaza sporadic mai atenueaza acest neajuns) si faptul ca se asteapta sa “incite la revolta” prin descurajare si intimidare, desi stie foarte bine – si are grija sa sublinieze adesea – ca studentii de astazi au coloana vertebrala foarte…fragila…in orice caz, dincolo de anticonformismul afisat, domnul Dumbrava pare a fi genul de persoana care incearca marea cu degetul, dar nu intra nici pana la genunchi

  7. L-am avut şi eu profesor pe A.D. acum vreo 7-8 ani.
    Două chestiuni în legătură cu el:
    – afirmaţiile pe care le face vis-a-vis de învăţămînt şi de ce se întîmplă în facultate sunt juste. Calitatea educaţiei este mizerabilă.
    – contribuie el însuşi la calitatea mizerabilă a educaţiei pentru că nu învaţă pe nimeni nimic (deşi ar putea). În anul 4 sem.2 am avut de învăţat pe de rost DSM-IV în întregime…

    Observ ca unii dintre studenţi îl admiră pentru nonconformism. Nu merită admiraţie, ci dispreţ. Este un profesor la fel de prost ca Hăvîrneanu (care de asemenea, ar putea să îi înveţe carte pe studenţi, dar nu vrea).

  8. Ca tot am dat de articolul asta adevarat si ma aflu in postura de student care peste o zi da examenul la Psihopatologie cu dumnealui, oare ce are de gand sa ne dea?Ce subiect?Cand defapt am aburti-o mai mult datorita lui?As vrea sa primesc ajutor de la stiutori nu mai zic de psihodiagnostic1 si 2, sociala, am atatea examene la care profesorii dragii de ei nu s-au sinchisit sa ne invete si pe noi esentialul.

    Just help me!Thanks

  9. Noi am “beneficiat” de ceva subiecte din Castele de nisip, cartea lui Daniel David. Acum nu mai stiu pe ce bate moneda. E un examen care se ia, desi n-as zice ca mi-s tocmai clare criteriile de evaluare. Scrie-i lucrurile care-ti par importante si argumenteaza, nu mi-a parut a fi genul de om la care sa mearga povestitul aceluiasi lucru de 10 ori. E un tip interesant, cu toate bizareriile lui, pacat insa ca psihopatologia e un domeniu mult mai interesant decat ce se ofera la curs. Sa-mi zici cum a mers.
    Ma mira sa vad ca zici de sinchisitul la sociala (banuiesc ca-i vorba de sociala 1). Mie mi s-a parut bine expus domeniul si la curs si la seminar, e intre putinele obiecte care au adus informatii serioase (si utile).

  10. Buna.Sunt la finalul anului 2 deja si am avut si eu onoarea de a-l intalni pe domnul Dumbrava.Pot spune doar ca am examenele luate cu note cat de cat bune si singura restanta pe anul 2 o am la optional neuropsihologie a domnului Dumbrava.Motivul?Am avut indrazneala de a ma “sustrage” de la examenul din sesiune (din motive personale) si a veni in restanta direct cum de altfel insusi domnul profesor ne-a spus : “Cei care nu ati dat partialul sa nu cumva sa veniti in sesiune,va astept direct in restanta”. Auzind ca este ceva mai sever am dat destul de mare atentie materiei ( am avut sistemul nervos).Pe timpul sesiunii nu am stat in Iasi deci venisem din orasul unde locuiesc special pentru acest examen. A dat niste subiecte pe care sincer dupa dictare nu le intelegeam(desi stau bine cu auzul) ,mai ghionteam studenti intreband “ce a zis mai??”. Fara nicio retinere s-a exprimat clar “Asa va trebuie daca nu veniti cand e cazul”. Am plecat dezamagita lasand foaia goala intrucat subiectele erau deja de domeniul fantasticului pentru mine.Eram atat de suparata incat nici nu mai tin minte exact ce a dat(ceva legat de studii privind forma scoartei cerebrale,sper sa nu gresesc).Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu scriu nimic la un examen sau un test.Cand am iesit pe usa m-a intrebat ceva si i-am zis “Ma scuzati insa nu eram pregatita pentru asta,am crezut ca dati grila,dumneavoastra mi-ati zis sa vin acum” ,iar raspunsul a fost superb ” Daa??Eu am zis??”.Acum am observat ca mi-a pus nota 1,ceea ce era de asteptat. Sunt curioasa…citind atatea despre dansul,oare o sa ma tina mult cu restanta asta? De invatat invat ,dar daca mai da subiecte din astea nici peste 10 ani nu cred ca voi trece. Nu am nimic cu dumnealui ,ba chiar il simpatizam la seminarii ,avea un mod aparte de a preda,insa am o curiozitate si tocmai din acest motiv am postat aici.Multumesc anticipat!

  11. Atat timp cat dai foaia goala, da, o sa te tina mult cu restanta. Cu toate astea, el da 5 chiar daca ii scrii doar o fraza, dar sa se vada ca stii macar la ce se refera cerinta, pentru ca subiectele sunt din bibliografia pe care o da la seminar Bafta!

  12. L-am avut si eu ca profesor pe Dumbrava Andrei . Pana si la Harvard se preda desi aia, se presupune ca rup tot, el nu preda nimic si se da mare si rotund ca el la 50 e mai cult ca altii la 20. El considera ca psihologia e cam inutila, ceea ce poate fi adevarat, dar daca e asa sa se apuce de magie astrala si sa ne-o predea si noua ca sa aflam si noi. Un profesor te invata niste lucruri ca sa nu mai pierzi timpul sa descoperi tu din nou, roata si focul. O fi aflat el ca totul pe lumea asta de cacat e inutil dar unii n-au aflat si se amagesc cu ce pot si ei, mai ales ca sunt tineri studenti. Dumbrava in loc sa ofere solutii, sau sa faca si el ceva, o arde cu discursuri despre decani si studenti. Clar ca Iolanda Tobolcea e o idioata facuta gramada, extrem chiar, sau Dafinoiu un scarbos, blazat si inutil de tot, sau Havarneanu senil/senin total cu scurte momente de luciditate, sau Turliuc care pana nu demult preda cuplu si familie dar ea nu vazuse in viata ei un cuplu la terapie si lista poate continua. Normal ca in gasca asta de ratati, Dumbrava Andrei se remarca si doar atat. Daca era valoros, avea lant de aur, biemve, vila cu piscina si preda la Harvard haoleu manca-tz-as, dar nu e si doar gasca asta de ratati nu-l vor. Ca si consolare ii recomand piesa – Valoarea mea, valoarea mea. Sa-i fie de sufletul mortilor!

    1. Da-mi voie sa-ti spun ca banii nu sunt o problema la A.D. Banii ii “investeste” in cultura, in studii, in calatorii. Cati din voi stiu ca pe perioada vacantei de vara A.D. realizeaza studii inclusiv in S.U.A., ca este chemat la conferinte. Da, are o cultura extrem de bogata si variata ceea ce ii da dreptul la o atitudine usor (cel putin) superioara.
      De asemenea, va deranjeaza cand va spune ca multi din voi nu aveti ce cauta acolo? La o universitate? De fapt asta stiti si voi. O stiu si parintii vostri. Doar ca ati auzit ca e fain sa fii student, ca e cool sa nu faci o meserie la care te-ai pricepe ci te duci la o facultate unde hai ca ai putea sa intri si tu, nestiind de fapt cu ce ramai, ce vei face la final, ce riscuri implica (similar si pentru medicinisti).
      Aaca vreti sa-l ascultati, cu adevarat, pe A.D., daca va deschideti creierul, si mai puneti si mana pe carti sa studiati …. a sa vedeti ca va invata foarte multe.
      Spor !

  13. Iti da cinci pentru o fraza? Nu, nu e asa.
    Castele de nisip o sa imi bantuie viata, am disecat-o pana la ultimele cuvinte. Si ghici ce! Nu te trece pe 3 pagini scrise bine cu sinteza unui capitol pe care ti-l da din Castele de nisip, ci vrea sa ii scrii subcapitolele si eventual paginile din carte ca sa te treaca. Nu il intereseaza ca ai inteles continutul si nici expunerea ideilor in maniera tip eseu, ci pune accentul pe invatarea structurii cartii. Daca e asa, ma intreb care sunt criteriile domnului Dumbrava cu adevarat si cum verifica dumnealui faptul ca studentul(pe care il subestimeaza si caruia ii zambeste sarcastic), a inteles cu adevarat toata critica adusa psihologiei, psihopatologiei etc. in Castele de nisip…
    Cu siguranta e un om interesant, dar implicarea sa este zero si materia anulul 3 la psihopatologie, de-a dreptul interesanta, a ajuns sa fie guvernata de un soi rar de egoism din partea sa de a nu impartasi cu studentii nimic din ceea ce stie.
    Noroc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *