Povestind despre perfectiune

29.03.2009

M-am decis sa va scriu o istorioara mai speciala. Va fi, sper, o epistola despre frumusete si succes, o nota reflexiva dulce-amaruie.

Spuneam deunazi ca primul pas spre a fi fericit este unul paradoxal: acceptarea imposibilitatii perfectiunii. Oricat ne-am dori si ne-am stradui, n-o vom atinge niciodata, iar alergatul dupa acest lucru e cel care ne tine in viata, ne da putere si ne motiveaza. In plus, e o buna metoda de coping, pentru ca atunci cand pierdem ceea ce ne parea ideal la un moment dat, gasim lesne micile mari imperfectiuni, gasim acretea din struguri si repornim cautarea.

Motto-ul unei melodii cunoscute spune “fericirea nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata” – ar fi ridicol s-o gasesti candva. Apoi te-ai mai duce unde? Si, daca ar fi tangibila, ce ar mai putea promite religiile lumii? Cu o buna probabilitate, stiti melodia care incepe in felul mentionat anterior; oarecum ironic, pariez ca n-o stiti pe cea care se incheie cu versul “we’re all just following the light of long dead stars”.

Daca ar fi aievea, perfectiunea ar trebui sa fie absoluta. Ori, ceea ce e frumos pentru unii, nu e frumos si pentru altii, „criteriile“ de evaluare diferind extrem de mult. Una dintre cele mai bune poezii citibile vreodata se numeste “Lectie despre cub”. E o poveste despre acel “, dar” pe care il aruncam in rationamente si in discutii atat de des. “Prietena mea e ideala, dar …”, „am o slujba perfecta, dar …“ si asa mai departe. E lipsa care ne ajuta uneori si care ne repugna adeseori.

Ideea din spatele randurilor pe care le cititi mi-a venit acum cateva zile, cand am citit un articol emotionant semnat Adrian Georgescu, unul dintre cei mai reprezentativi freelanceri din media online. Mi-am adus aminte de o poveste incredibila, pusa in versuri si muzica intr-o melodie numita Miracle Drug. Povestea lui Christopher Nolan, un scriitor irlandez total paralizat datorita privarii de oxigen timp de doua ore, la nastere. Practic, individul nu se putea misca, nu putea vorbi si nici nu se putea exprima. Cu toate acestea, mama sa nu a renuntat la lupta si a incercat sa-i ofere o educatie normala, citindu-i si invatandu-l, toate acestea fara a putea fi sigura ca dincolo de trupul inert al fiului exista o constiinta. Duceau o viata fericita, dar fiul lor era paralizat. Semne de viata razbateau doar prin ochii tanarului, parca iluminati de o viata launtrica. Iar asta nu le-a clatinat increderea. Apoi, intr-o zi, s-a inventat un dispozitiv special care, atasat la capul copilului, ii permitea sa scrie folosind o tastatura speciala. Si atunci gandurile sale au prins forma. Christopher Nolan a inceput sa scrie. Prima sa poezie s-a numit “I learned to bow”, iar primul sau volum de poezie, “Dam burst of dreams”. Copilul si familia sa trecusera impreuna peste marele “, dar” care le umbrise viata.

In felul ironic in care numai viata poate sti sa fie, Christopher Nolan a murit luna trecuta, inecandu-se cu mancare. Privarea de oxigen se intorsese, pentru a doua si ultima data.

Fericirea e ceea ce facem cu ceea ce avem. E increderea investita si primita, e paharul plin dar si putin gol, pentru ca altfel ne-ar fi atat de greu sa-l manevram. Serios, ati incercat sa beti vreodata dintr-o sticla plina ochi? Poate avem nevoie de “bula de aer” care completeaza plinul. Ne e mai usor, ne e bine asa, ne impacam cu noi si cu fricile noastre, ba chiar si cu esecurile. Si, data viitoare cand veti mai arunca  vreun “, dar”, amintiti-va de Christopher Nolan si de povestea lui. Gasiti-va persoanele potrivite sau lasati-le pe ele sa va gaseasca si, mai ales, impacati-va cu “, dar”-urile voastre si ale lor. Si fiti fericiti! Pana nu e prea tarziu.

Va invit ca, dupa ce inchideti aceasta pagina, sa consultati articolul initial pe blogul lui Adrian Georgescu, aici:

http://www.adriangeorgescu.ro/2009/03/27/tatal-purtator/

poezia “Lectie despre cub”, aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1747999/Lec%C5%A3ia%20despre%20cub

si melodia Miracle Drug, aici: http://www.youtube.com/watch?v=hXT8QeOxHFc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.