O poveste de succes

11.02.2009

Multi dintre noi isi petrec o treime din zi in firme, licee, institutii publice unde, implacabil, se intersecteaza cu „personalul de curatenie“. Asa le zice, din punctul de vedere al incadrarii in munca, celor din prelungirea mopului; acele persoane de la care asteptam doar sa fie curat pe birou si sub talpi, pe monitoare sa nu avem praful de doua degete iar aerul conditionat sa functioneze la 25 de grade cand intram dimineata pe usa; acele persoane pe care le salutam morocanos, daca le salutam, avand grija sa nu ne impiedicam de galeata cu apa sau de firul aspiratorului.

Ati incercat vreodata sa va ganditi la femeia de servici ca la o persoana care a reusit cu adevarat in viata? Cam greu, mai ales ca noi speram la, daca nu am ajuns deja in posturi de conducere bine platite, in posturi respectabile de ingineri, consultanti, manageri sau cate si mai cate. Un tip de 30 de ani predand intr-o universitate e, fara indoiala, o persoana de succes. O persoana de succes, demna de tot respectul, chiar daca biblioteca de acasa se intinde pe aproape toti peretii, chiar daca parintii sai, amandoi respectati profesori universitari au facut lobby pentru odrasla.

In celalalt colt, stergand cu zel scarile blocului, femeia de servici. E genul de persoana careia nu-i poti ghici varsta, anii mai mult intensi decat multi lasand brazde adanci pe fata ei. Din spatele ridurilor, niste ochi albastri, ciudat de albastri zambesc absenti in timp ce posesoarea raspunde cald la binetea trecatorilor. “Isi face bine treaba, n-am ce zice”, maraie barfitoarea cartierului, enervata peste masura de curatenia ireprosabila din scara.

Suficient de plictisitor, nu? Putini stiu insa ca pana anul trecut aceasta persoana ingrosa randurile oamenilor strazii. Ca a preferat sa-si caute un loc de munca decat sa aleaga punga plina cu aurolac. Ca locuieste intr-un uscator dezafectat de la parterul unui bloc pe care-l ingrijeste, unde a reusit sa-si cumpere un pat, o masa, pe care l-a renovat si i-a spus “acasa”. Ca, dupa ce termina cu matura si mopul, are o usa pe care s-o inchida, un calorifer cald si un motan la fel de comun ca si ea, pe care l-a adoptat si pe care-l creste. Suficient de melodramatic, dar un al naibii de mare succes.

Greseala noastra e ca absolutizam succesul, nu il relativizam. Nu e esential unde ajungi ci mai degraba unde ajungi cu ce aveai. Asadar, luni dimineata, in timp ce va urcati in masina persoana sau taxi si plecati spre munca sau va incaltati adidasii de firma si porniti spre liceu, ganditi-va daca ati facut tot ce puteati cu ce aveti la dispozitie. Meditati daca povestea voastra e una cu adevarat de succes sau mai aveti ceva de facut. Si faceti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.