Scriitorul e un catar! Pseudo-rasat, dicteaza propriul tempo si scrie dupa cum il taie capul, incercand sa arunce culorile (d)in directiile perceptiei sale. Scriitorul e si un acrobat! Imputita pozitie, patrupedul hibrid spanzurat pe-o sarma groasa cat unghia. Devine prea introspectiv, risca sa piarda contactul cu lumea; devine prea pasionat de lume, clar tirada lui e banala si fara fundament. Foloseste un limbaj prea elevat, e clar, alt pseudointelectual. Le zice prea din topor, n-are stil. Cel mai mic pas gresit il arunca in prapastia ignorantei, deoarece traieste doar prin intermediul cititorului, iar cititorul e un magar! Magarul e necioplit si nu poate sa inteleaga ceea ce vrea scriitorul sa-i transmita. Nu simte, nu vede, nu intuieste culorile ascunse in spatele unor cuvinte, dar asta nu-l opreste sa strige tare “iiii-haaa, ce prostii zici tu acolo”. Un magar, ce mai!
Ironia sortii e ca pe amandoi ii inhama la acelasi car, fara discriminare. Ca s-ajunga “undeva”, trebuie sa gaseasca directia comuna. “Hais” `au “cea”, dar nu in acelasi timp….niciodata. Intelegere sau compromis? Ironia ma-sii!

3 thoughts on “Catarul si magarul

  1. Sentimentul vulnerabilitatii se insinueaza tot mai des
    in sufletul poetului,insa din tainicele strafunduri
    ale constiintei poetice,gandul iubirii care niciodata
    nu moare definitiv riposteaza securizant.

  2. Imputit lucru ca riposteaza incert, ca pulsatia unei rane semi-cangrenate. Ce te ineaca te si ridica, totusi, ca o idee calauzitoare, e faptul ca esti mai mult, ca meriti mai mult si ca poti gasi mai mult. Desi uneori esti orb.
    Cititorul trebuie sa fie influentat pentru a intui macar ceea ce simte scriitorul. Ironia e ca are impresia ca simte, cand in fapt isi proiecteaza propria-i idee despre “bine” sau “frumos”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.