28Aug/18

Ordinary Days

In rutina casa-munca-acasa, timpul pare a se comprima intr-un amestec difuz de momente malaxate. E, iar, finalul unei veri si amenintarea toamnei vine hâdă. E o zi in care primesti informatii despre cum locul in care ai copilarit e sistematic curatat, spre a fi scos la mezat. Inca o promisiune incalcata, perspectiva Galatiului drept acasa indepartandu-se, ranind. Azi, poti doar sa te asezi pe o banca la umbra si sa inghiti cu noduri un pranz fara gust, privind la o arteziana care nu tradeaza vreo emotie.

E aceeasi zi in care, in urma cu cinci ani, impreuna cu o mana de oameni inimosi dadeam oficial startul unei activitati care ne-a hranit, invatat, oferit prieteni, schimbat si oferit experiente irepetabile. O oaza cu cafea si glume, atat de departe de irosirea din cladirile fumurii.

Pui furculita jos, in timp ce arteziana isi arunca in nestire aceeasi apa in cer, recicland-o si filtrand-o constiincios, iar mintea fuge aiurea la zile toride, mangaiate de racoarea placuta a umbrei de pe o alee cu nume de trandafiri.

The tide that left and never came back…

21Aug/18

Sa facem gat!

Festivalul Girafelor

Primul festival de bere craft din Iasi

E in natura romanului sa faca gât! Stiti voi, la noi vremea e de doua feluri (prea cald sau prea frig), iarba e mereu mai verde in curtea vecinului (sa nu zic de capra lui) si arbitrul (ca despre mama lui, am stabilit deja) tine cu ceilalti. Mereu! Ei bine, nu despre genul asta de gât vreau sa va scriu azi, desi a inceput cu mine iritat ca altii fac evenimente misto, numai in Iasi nu…si atunci, ce sa vezi?!

Nu trecusera doua zile de cand prietenul meu Cristi ma lasase jinduind la festivalul de bere craft de la Timisoara la care se duce, ca am auzit o veste care m-a inseninat: Beer Zone a decis sa faca pasul urmator in dezvoltarea nisei pe care s-a lansat – si inca ce pas, educarea publicului iesean intru intelegerea berii artizanale!

Gaturile se lungesc, narile freamata si ochii se maresc, exact cum mi s-a intamplat si mie, pentru ca urmeaza o premiera in zona Moldovei: primul festival de bere artizanala, Festivalul Girafelor!

O adevarata cultura urbana in sine, berea craft e diametral opusa de imaginea de bautura populara, ordinara, pentru necizelati pe care o are in general berea in Romania. Cu o cota de piata de 0.1% (da, nu e o gluma), genul de bere facuta cu migala, in care se combina experimentalismul si rigoarea si-a atras in ultima vreme un public pestrit: parte hipsteri, parte oameni de succes, in general reprezentanti ai unei noi clase sociale care se dezvolta in Romania, iubitorii de bere artizanala sunt in general tineri (nu doar barbati, ci si femei), educati, cu locuri de munca cu valoare adaugata mare, care apreciaza calitatea de liant social a berii bune si o asociaza cu gusturi si sunete, mancare si muzica, alese.

Pornind de la acest dat si de la o gluma din interiorul barului (unde consumatorii de bere pasionati sunt alintati girafe, pentru gatul incapator) s-a nascut Festivalul Girafelor, primul festival de bere craft din Iasi, care va aduce impreuna o mare parte dintre producatorii de bere artizanala de top din Romania, fauritori de mancaruri numite frecvent “street food” si cantareti din noul val (i-am remarcat pe Jurjak si cei de la The Kryptonite Sparks).

Prin urmare, intre 7 si 9 septembrie, in parcarile cu bariera de la Ciric (imediat dupa virajul la dreapta dinspre Moara de Vant spre aeroport) isi vor da intalnire, printre altii, berarii de la Hop Hooligans, Ground Zero, Bereta, dar si localnicii de la Capra Noastra, care ne promit macar 30 de tipuri diferite de bere, demne de incercat.

Festivalul Girafelor Iasi

Biletele de acces la festival sunt disponibile via iabilet.ro si pretul e foarte accesibil (20 de lei/zi sau 50 lei pentru toate cele trei zile, daca le cumparati online), avand in vedere ca veti primi in schimb o experienta cum nu a mai fost in Iasi, care va imbina activitatile de relaxare, partea educativa despre procesul de fabricare a berii (pont, sunt peste 200 de reactii chimice implicate intre combinarea a minim apa, malt, hamei si drojdie si berea din pahar) si, desigur, ocazia de a incerca berea cu adevarat buna.

In anticiparea evenimentului si data fiind pasiunea subsemnatului pentru subiectul principal al festivalului, va voi scrie in zilele urmatoare despre bere, dar si despre provocarile pe care le-au intalnit organizatorii in organizarea unui asemenea eveniment. Si, in cazul in care va intrebati, nu, nu e o serie de articole platite (viata nu-i suficient de lunga sa scrii despre chestii neinteresante), asa ca relaxati-va, ramaneti curiosi si, mai ales, pregatiti gatlejurile!

23Jan/18

Unul din 108

E o zi fara nume, iar motanul tolanit de-a lungul partii stangi a corpului, cu capul asezat lenes pe abdomen. Pisicile simt procesele inflamatorii, imi amintesc, si o neliniste ciudata ma traverseaza, ca un fior venit de nicaieri. Maine voi avea mereu mai mult timp sau mai mult chef sau mai mult curaj sa fac o programare restanta. Fiecare lucru amanat, ar merita o voce a lui care sa iti spuna cand il alungi din gand: “ce e gresit la acum?”.

….

E marti si, cu verva noului an si promisiunea din precedentul iti iei in serios rolul de pacient. Iei fisa si urci la salon, declamand zambaret: “la mine trebuie doar excizat X, am vorbit cu domnul doctor si am convenit sa vin dupa sarbatori”. Te asezi discret pe unul dintre scaunele de la birou si privesti la oamenii cantonati cate doi in pat, iar gandul ti se duce la Changi, celebrul lagar pentru prizonierii aliati din Singapore. Cei care nu au “partener” de pat nu sunt privilegiatii, ci aceia al caror contact cu realitatea e din ce in ce mai slab.

Supozitor, un supozitor mai aveti? geme la minut batranul galben precum pepenele. Supozitorul se odihneste pe noptiera de langa el, in timp ce perfuzia curge ritmic, pastrand parca ritmul automat al tanguirii pacientului. E greu sa spui daca dementa ii face bine sau rau. De fapt, orice balanta intre bine si rau se prabuseste intre dementa si cancer.

La patul de langa, doi tipi inca in putere incearca sa-si aduca in sezut tatal, macinat de ciroza si hepatocarcinom, ca pe un om din paie. Unul dintre ei incearca sa-i maseze picioarele si spatele, incercand sa amane pe cat posibil instalarea escarelor. Doctorita incearca cu o gratie uimitoare sa tempereze entuziasmul celor doi, reusind sa transforme optimistul “dar are sanse sa se faca si bine?” in “e grav si nu as vrea sa va dau sperante false”. Te uiti la cei doi si socul mangaierii unei carcase ce curand nu va mai fi acolo te inspaimanta. Cat trebuie sa urle constiinta degetelor care curg grijulii pe spatele acela cocosat? Implacabil, primele semne de encefalopatie devin vizibile. Omul e confuz si abia leaga doua cuvinte.

Pe culoar, fantome in pijamale demodate parca plutesc, taraindu-si picioarele, in timp ce o doctorita neasteptat de frumoasa discuta cu un barbat inalt, cu un costum ca scos din cutie. Machiajul discret al fetei si fanfaronada sacoului albastru par transpuse dintr-un univers in care suferinta e doar un scenariu de film, nu o realitate cu densitate proprie, confirmata de fiecare rictus sau privire deznadajduita.

Privesti pierdut pe hol: oare o sa fim o generatie de pacienti cu boxeri, tatuaje si barbi rebele? Sigur e doar ca suferinta se va asorta la tinutele standard ale pacientilor de peste cateva zeci de ani, la fel cum o face si acum.

….

E vineri dimineata, si, negresit, se serveste dejunul: branza intre doua felii de paine si ceai, acelasi tratament ca in ultimele trei zile, ca in toate zilele, uneori un iaurt, rareori si un corn. Iarasi, gandurile unei mese la Changi sunt spulberate numai de diferenta de temperatura: afara e inca bine pentru un inceput de ianuarie, totusi. Pe pat, omul partial coerent de marti e acum intr-o coma agitata, legat de pat, cu instalatia de oxigen bolborosind nelinistitor spre masca-i de pe fata.

Un tip hâtru, pacient mai vechi imi face cu ochiul, lasand doar o secunda sa se vada tigara si bricheta din mana. Ma duc pana la baie, daca intreaba doamna doctor! Omul e simpatic, dar boala nu pare a avea deloc simtul umorului. Hemoglobina e 7 si trebuie sa urce, altfel nici vorba de externare la el.

….

 

E din noi joi, iar primele trei saptamani din an fug nebune. Seara anterioara adusese o ninsoare ca-n povesti si un pacient ciudat: domnia sa inghitise 6 linguri si, in ciuda evidentului risc pentru propria-i sanatate, parea total neafectat, ba chiar se hlizea tâmp si se arata extraordinar de posesiv cu comoara din adancurile stomacului.

Omul ca o coaja s-a stins in noaptea precedenta. Unul din 108 oameni care si-au luat adio de la viata in acel minut. Pentru el, a fost, ai crede, doar incetarea unei dureri si zbateri continue, din adancul unei come fara scapare.

Dimineata, din amintirea lui ramasese un pat anormal de bine asezat care isi astepta urmatorul musteriu. Nu poti sa te atasezi fie doar si pentru o secunda si ramane intreg. De o clipa de tristete gaseste resurse doamna asistenta, murmurand un “saracul, cat s-a chinuit”, apoi trecand repede la problemele zilei de azi: prea multi pacienti, prea putine paturi si o rezolvare trebuie sa existe.

….

E marti din nou. Torcand de zor, motanul se lipeste de mine asa cum a facut-o de atatea ori. Spun unii, pisicile pot identifica locurile unde exista o suferinta sau o nevoie de recuperare, iar prezenta lor preia energiile negative si faciliteaza vindecarea. O fi adevarat sau nu, e demonstrat e ca torsul pisicii are o frecventa ce stimuleaza refacerea tesuturilor. Privind in ochii lui albastri, nu pare ca-mi voi gasi raspunsul acolo curand, insa blanita calda si sunetul te linistesc.

 

Un PS cu care probabil ar fi trebuit sa incep: am incercat sa evit sa dau detalii despre care sectie, spital sau oras e vorba. Nu e important. Important e ca am intalnit cadre medicale extraordinare, cu grija pentru pacient si care fac lucruri remarcabile cu ceea ce au la dispozitie, iar ceea ce au la dispozitie e foarte des insuficient si le multumesc! Cred ca acesti oameni, precum si cei pe care ii trateaza, ar merita spitale moderne.

21Nov/17

One Of Us Is Gonna Be Running

Running from or to oneself. One second in the life of the The Tube.

“And we run and we run and we tun till we break through”, rasuna in casti si nu poti sa nu te lasi usor in scaun, privind pierdut prin geamul cladirii de birouri. E, iar, un moment din cele in care ai pleca departe, pentru ca parca nimic nu te tine, nici sustine.

Pana la urma, nu poti sti care e locul tau pana n-ai vazut mai multe; sau, poate, niciun loc nu poate fi cu adevarat al tau cat timp nu esti tu acasa cu tine. Te face sa admiri intens acei oameni magici care-si pot face acasa din orice, cu o usurinta intrinseca, ruda cu gratia.

E o ironie ciudata, ca asta sa vina din partea unuia care a calatorit in 6 tari in 9 luni. Cine stie, insa, daca nu e doar o realizare intima a unui gol.

I must admit, you’ve got me.
I don’t know how to unlove someone.

Lasa o urma aparte, modul in care ironiile joviale pe care viata ti le azvarlea si cele cu care-ti ilustrai umorul ludic si intepator lasa, pe nesimtite, locul unora amare. De parca viata ar fi asemeni unui copil care abandoneaza treptat joaca si descopera cruzimea, inlocuind rasetul distrat cu un ranjet diform, dupa fiecare lovitura pe care o aplica.

Lucrurile pe care ai visa ca le faci raman doar planuri, parca nici zgariate pe hartie si singurul loc in care par ca-si fac culcus e in pungile de sub ochi. Si pui zi dupa zi, iar saltatul si fuga pisicilor oglindeste, ai spune, un haos personal. Si atunci, vrei sa fugi in cautarea unui acasa care sa fie in primul rand acasa pentru tine. Si ai fugi spre insoritele tari mediteraneene, unde totul are ritmul sau netulburat sau, poate, spre locuri cosmopolite, unde ceaiul cald rimeaza cu gazonul perfect tuns sau ocazionala ploaie. Oriunde, dar te iei cu tine!

Te asezi si o neliniste aparte iti aduce in gand ce spunea o batrana expata, care lasase himera prosperitatii britanice pentru tarmurile grecesti. Exista doua tipuri de oameni care vin aici: cei pe care nu-i mai leaga nimic de locul unde erau, iar acestia, de obicei, se adapteaza bine si cei care fug de ceva. Curand, acestia descopera ca acel ceva e inca in ei.

“There is no running that can hide you”…

…from you.

11Aug/17

Full Body Workout in copaci

Slide away and give it all you’ve got, spune o melodie a beligerantilor frati de la Oasis si cam asta s-a si intamplat in randurile bloggerilor ieseni in urma cu fix o saptamana, cand am participat la testarea traseelor din Parc Aventura Nativa, cel mai nou (si, cred, cel mai provocator) parc de tip aventura din regiune.

In ordinea numerelor de pe tricou, Alexandra AlistarAlexandra BohanAnda PintilieAndreea IgnatBianca Ionel, Diana Dascalu (autoarea pozelor de mai jos), Diana LupuIrina NichifiriucMariana Doroșenco si subsemnatul ne-am propus sa dam dovada de abilitati fizice demne de Tarzan – efectul a fost, pe alocuri, contrar, pentru ca planificarea de la inceputul traseului nu se potriveste deloc cu senzatia pe care o ai cand te bălăngănești lipit de un butuc, la cativa metri in aer. Acum, sa nu credeti ca e ceva periculos; de fapt, e foarte sigur, pentru ca primesti hamuri bune, casca, manusi, ai mereu doua carabine cu care sa te asiguri si atat copacii cat si platformele sunt foarte stabile. Cum s-ar zice, it’s all in your mind (si bicepsi, tricepsi, pectorali, croitori, cvadricepsi, deltoizi si alti muschi de care nici nu stiam ca exista).

Aventura Nativa Parc

In rol de Atlas, sustinand comunitatea de blogger

 

Ce gasiti la Parc Aventura Nativa

 

In primul rand – loc sa te simti in largul tau, haladuind prin copaci, pe franghii si diversi busteni, pe cele 5 trasee pentru adulti (si unul pentru copii, daca n-ati trecut inca de varsta buletinului). Am testat trei dintre ele (verde, portocaliu (cel mai usor) si rosu), iar impresia e una foarte buna: provocarile sunt variate, multe elemente mobile si seria de 5 segmente cu tiroliana de la finalul traseelor e o binevenita relaxare dupa perioada de “tras de tine”.

E loc si pentru pasiuni la care nu e nevoie de casca si ham, cum ar fi tenisul de basa si badminton-ul, precum si trambuline si loc de relaxat la umbra, cu un suc, o cafea (sau o bere) in mana, intr-o cabanuta special construita. Atentie, insa, accesul pe trasee cu “alcool la bord” e strict interzis, asa ca lasati berea ca rasfat final si raspundeti intai provocarii traseelor.

Aventura Nativa Parc Traseu

Dupa atatea trasee la inaltime, ai toate sansele sa adormi mai bustean ca bustenii pe care calci

Aventura Nativa Tiroliana

Tiroliana cu punct terminus: copacul din fata!

 

Serios, e un loc bun de evadat un pic din aglomeratia Iasiului si nici macar nu e departe: parcul e de gasit in Barnova, foarte aproape de pensiunea Garofita (asa mi se zice, eu habar n-am care e aia), dar sunt indicatoare destule si colorate, incepand cu Hanul 3 Sarmale (acolo unde trebuie sa virati la dreapta). In lipsa de masina, exista microbuz Iasi-Barnova, care va lasa foarte aproape. Si daca tot mergeti, sigur n-ar strica sa vedeti si preturile.

Preturi Aventura Nativa

Nu stiu daca toate lucrurile-s mai distractive in grup, dar cataratul prin copaci sigur e (si e si mai convenabil la pret)

 

Sa nu uit: desi temperatura in Barnova e semnificativ mai scazuta fata de centrul Iasiului (cunoscut zilele astea drept Downtown Hell), va recomand cel putin un tricou de schimb – nu de alta, dar dupa trei trasee, hainele mele aratau cam asa:

Aventura Nativa Efort

Trei trasee=macar doi litri de apa. Pare un targ echitabil, nu?

19May/17

Beautiful Arsonists

inscription set in stone, soon to be washed away

Before I Forget – inscription set in stone, soon to be washed away

We were running through a burning museum,
so horrified to find an escape.
We did not realize
it was our rush setting things
on fire.
Creators of immense beauty.
Unstoppable arsonists.

We ran,
our lungs filled with dust,
Is escaping a blessing or a curse?
It is
How it is.
Escaping.

A heap of smoking ashes
In a half burned frame
And no walls to hang it onto

 

02Apr/17

Bittersweet Symphony

E interesant cum si un mic element, o atmosfera, o situatie, un fior cunoscut te pot duce intr-o stare in care acolo nu mai exista decat ca loc, iar mintea iti umbla libera. Apoi vezi gulasul din fata ta si iti dai seama ca, de fapt, ai revenit intre praghezi

I’ll take you down the only road I’ve ever been, yeah, zice Richard Ashcroft in mijlocul unui restaurant decorat rustic, in care astepti gulasul in paine. Sunt lucruri care, resimtite prea des, duc la saturatie, precum melodia asta care-mi da trezirea in fiecare dimineata. Banuiesc ca la fel se intampla si cu oamenii, facand totul sa fie exact ca melodia: a bittersweet symphony.

Repertoriul se schimba, iar din boxe, vioi, se aude Castle On The Hill, ceea ce e perfect potrivit pentru Praga. Asa se va numi si albumul de poze de aici, desi Bohemian Like You ar fi fost o denumire cel putin inspirata.

Ma, tu ai un vers sau o melodie pentru orice!, iti spun multi. Acum le-ai raspunde ca, modul in care viata a aliniat (sau alienat) lucrurile recent, a facut ca melodia potrivita sa fie When The Music’s Over, ca pentru aproape doua luni de mutenie a boxelor.
Treptat si diferit, cu un playlist 95% nou, in care abia au mai ramas cateva melodii de la LP si Hurts, fara colosii care ti-au modelat viata, te adaptezi la un nou drum. Poate asta e chiar varianta mea de cutting myself some slack.
Radioul din restaurant iti zice ca this ain’t a song for the brokenhearted si ca I ain’t gonna live forever. Muzica are un mod tragicomic de a ti se strecura in viata, parca mereu razand cu o ironie joviala de moment.

Gulasul, aburind, asteapta rabdator langa mine. E cald si unltima zi in Praga iti reaminteste ca va trece, indiferent de vrei sau nu. Both, a blessing and a curse. Cat despre Curse, m-am surprins cantandu-mi melodia si am zambit. O fi de bine? Vedem, e cumva reconfortrant sa stii ca nimeni nu are raspunsurile. Si, daca tot nu le are, mai bine zambesti cu gandul la iluzia controlului si incepi mancandu-ti gulasul. E pacat, se raceste!

Apoi, ca in Johnny Yen, poti spune: Next!

01Apr/17

Q1

Don’t trade your dreams for some small change

Viata corporatista iti ce aminte ca au trecut primele 3 luni ale anului, iar melodia din casti spune RUN.

Nu, nu in sensul de dig that hole, forget the sun, care sun te perpeleste bine in gradinile Vyšehrad-ului,  ci un run fara o tinta anume, asteptand mai nimic si incercand sa faci drumul, nu destinatia, un scop in sine.
E mult haos si disperare in lunile care au trecut, dar e si sentimentul ca, in cele din urma, there’s nothing to hold you back. Nu down, pentru ca down e din plin, insa ideea de a fi oricat de nebun iti vine sa fii (si chiar sa fii!) e, cumva, eliberatoare si socanta in acelasi timp. Fara plasa, acrobatul mergand pe sarma si facandu-si giumbuslucurile.
To take the cup, to fill it up, to drink it slow, pentru ca restul deja a fost facut, extern de ceea ce visam (mult mai putin egoist decat a parut candva).

Hai sa ne atingem tintele pe Q2! -> scratch that, hai sa nu am o tinta anume, in incercarea de a lua orice arunca viata sii a-o da o structura: un fel de joc de tetris cu oameni, senzatii, sentimente si locuri, invartindu-se in juru-ti, intr-un vartej in care incerci sa jonglezi cu toate si sa le gasesti un loc. Run, rabbit, run!